Al X-lea Congres Național de Istorie a Presei din România

Universitatea Babeș-Bolyai, în colaborare cu Asociația Română de Istorie a Presei, Mitropolia Clujului, Maramureșului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, organizează în perioada 31 martie1 aprilie 2017, al X-lea Congres Național de Istorie a Presei din România, cu tema Tradiții ale presei religioase din România.

În vederea organizării Congresului, s-a format un Consiliu ştiinţific, prezidat de Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, din componenţa căruia mai fac parte ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Pr. Prof. univ. dr. Ioan Chirilă, Preşedintele Senatului UBB, Conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă, Preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei, Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Prorector al UBB, vicepreşedinţii celor şase filiale ale ARIP, alte cadre didactice.
Conferinţa inaugurală va fi susţinută de Acad. Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul UBB, şi se va intitula Reflectarea în presa contemporană a trecutului românilor.
Pentru a participa la congres, viitorii participanți trebuie să trimită propunerile, în format electronic (MS Word, Times New Roman, 12 p./1,5 r.), doamnei dr. Carmen Ţâgşorean (ccicarmen@yahoo.com) şi este nevoie să cuprindă: un rezumat în limba română (între 300 şi 500 de cuvinte), un scurt CV şi formularul de înscriere (ataşat invitaţiei).
Viitorilor participanţi la congres, organizatorii le propun o paletă generoasă de teme şi subiecte, între care sunt amintite: Presa religioasă, de la începuturi până azi, Contribuţia unor personalităţi la dezvoltarea presei religioase. Presa ecleziastică, reper spiritual, ştiinţific şi cultural, Particularităţi culturale şi politice ale presei religioase. Limbajul presei religioase, Presa religioasă şi mediul on-line, Presa religioasă şi cenzura.
Odată cu trimiterea rezumatului, participanţii sunt rugaţi să trimită şi titlurile a două cărţi proprii recente (indicând toate informaţiile de pe foaia de titlu – autor, titlu, prefaţă, postfaţă, editură, an, localitate), indiferent de profilul lor, care vor fi trecute în program şi care vor fi prezentate într-un cadru adecvat. Aceste cărţi pot fi şi comercializate, la expoziţia de carte, care se va organiza în ziua deschiderii Congresului, în faţa Aulei Magna a Universităţii Babeş-Bolyai.
Data limită pentru trimiterea rezumatelor este 1 martie 2017, iar decizia consiliului științific va fi comunicată prin e-mail, până la 5 martie 2017.
Conferinţa se va desfăşura pe secţiuni, iar prezentarea nu trebuie să depăşească 15 minute. Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi selectate printr-un proces de peer-review şi publicate ulterior într-un volum colectiv, la Editura Presa Universitară Clujeană. Pentru cei înscrişi, participarea la Congres este obligatorie. Lucrările nesusţinute de autori la Congres nu vor putea intra în sumarul volumului care va fi tipărit. Nu se admit, decât în cazuri excepţionale, bine justificate, doi autori la aceeaşi lucrare. Termenul limită pentru trimiterea textului integral al lucrării este 15 aprilie 2017.
Taxa de participare este 50 lei și trebuie să fie achitată la înregistrare. Membrii ARIP, care au achitat cotizația la zi (inclusiv pe anul 2017), sunt scutiți de plata taxei de participare.
Fişa de înscriere şi normele detaliate de redactare a textelor se află pe site-ul oficial al ARIP, www.arip.ro