Interpreți mimico-gestuali pentru studenții cu dizabilități de la UBB

Studenţii cu tulburări de auz din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai beneficiază, începând din acest an, de sprijinul unor interpreţi specializaţi, care îi ajută să facă faţă provocărilor cursurilor universitare.

Interpreții mimico-gestuali, membri ai Asociației Naționale a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual, sunt desemnați prin intermediul Biroului pentru Studenții cu Dizabilități din cadrul UBB, pe baza solicitărilor formulate de conducerile facultăților.

Primele întâlniri între studenții cu dificultăți auditive și interpreții desemnați au avut loc în cursul lunii ianuarie, urmând ca, din semestrul al doilea al anului universitar 2016-2017 studenții să beneficieze constant de sprijin în cadrul cursurilor fundamentale.

Proiectul a fost iniţiat la finalul anului 2016, prin lansarea unui apel către decanii celor 21 de facultăţi ale UBB de a solicita sprijinul interpreţilor, în funcţie de nevoile specifice ale studenţilor.

Iniţiativa se încadrează în strategia mai largă de deschidere şi implicare în comunitate a Universităţii Babeş-Bolyai și completează eforturile constante derulate de UBB, prin Biroul pentru Studenții cu Dizabilități (creat în anul 2013), în vederea integrării studenților cu dizabilități și oferirii șanselor egale la educație și la serviciile universitare.