Oportunitate de internship pentru studenții UBB

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) prin Centrul de Cooperări Internaționale caută voluntari în calitate de Ambasadori UBB.

Studenții români sau internaționali, înscriși într-un program de licență/master/doctorat la UBB, care sunt vorbitori de limbi străine (engleză, franceză, germană sau maghiară) pot deveni ambasadorii comunității noastre academice.

Rolul studenților ambasadori va fi să ofere sprijin în special studenților nou-veniți și să îi ajute să se simtă bineveniți și confortabil în noul mediu universitar, să promoveze oferta academică, cultura și țara de proveniență prin organizarea de cursuri informale de limbi străine, prezentări etc., să răspundă prompt la întrebările și problemele potențialilor candidați/studenți internaționali pe platforma Unibuddy.
Programul este flexibil, astfel încât ambasadorii pot alege orele de lucru astfel încât să se potrivească cu studiile lor.  Interacțiunea va fi hibridă, atat online pe platforma Unibuddy, cat și față în față la cerere.
Pe lângă experiența lingvistică și culturală desăvârșită, studenții ambasadori vor primi un certificat de voluntariat, iar activitatea se va recunoaște ca internship.

 

Calendar selectie:  

  • Depunerea cererilor: 12 octombrie 2022 
  • Interviul: 13 octombrie 2022 
  • Comunicarea rezultatelor: 14 octombrie 2022 
  • Înregistrare pe platformă Unibuddy: 18 octombrie 2022 
  • Sesiunea de instruire a studenților-ambasadori: 19 octombrie 2022 
  • Lansarea programului: 20 octombrie 2022 

Actele necesare pentru înscriere:  

  • formular tipizat; 
  • scrisoare de intenție (max. o pagină); 
  • copie foaie matricolă (acceptăm listări din Academic Info); 
  • alte documente care pot fi relevante pentru susținerea aplicației; 

Dosarul complet de înscriere se va trimite la următoarea adresă de e-mail: carmen.tagsorean@ubbcluj.ro.

Pentru mai multe detalii despre program vă invităm să consultați broșura de prezentare disponibilă aici