Preselecţia regională a concursului FameLab Cluj va avea loc la UBB

Preselecţia regională a concursului FameLab Cluj va avea loc la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în data de 24 martie 2018, în Aula Facultății de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai (Str. Emmanuel de Martonne, nr. 1). FameLab 2018, cel mai important concurs internaţional de comunicare a ştiinţei pentru public, cu finanţare britanică este deschis tinerilor cu vârsta cuprinsă între 21 și 40 de ani, care studiază sau lucrează în domeniul ingineriei, medicinei, tehnologiei, biologiei, chimiei, fizicii sau matematicii.

Concurenții îşi aleg un subiect din domeniul de specializare şi îl prezintă în faţa unui juriu format din personalităţi ştiinţifice şi din mass-media. Participarea la selecțiile regionale din cadrul competiției FameLab 2018 se realizează prin susținerea unei prezentări de trei minute în cadrul evenimentelor de selecție care vor avea loc pe parcursul lunii aprilie, în orașele București, Cluj, Timișoara, Târgu Mureș și Iași. Detalii despre locurile de desfășurare și programarea evenimentelor de selecție veți putea găsi pe pagina proiectului de pe website-ul British Council Romania: https://www.britishcouncil.ro/famelab.

Câștigătorii preselecțiilor vor fi invitați să participe la un masterclass organizat în perioada 28-29 aprilie, pentru îmbunătățirea abilităților esențiale de comunicare media și de prezentare. Finala națională va avea loc la București, în ultima săptămână a lunii mai.

Concurentii trebuie să-și susțină prezentările din concurs în limba română, dar trebuie să stăpânească la nivel avansat limba engleză pentru a putea participa la training și, în eventualitatea câștigării competiției, la finala din Anglia.

Termenul-limită pentru trimiterea aplicaţiilor este 22 martie 2018. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Centrului de Cooperari Internaţionale (http://cci.ubbcluj.ro/international_news/ubb_events.php), sau pe pagina de Facebook – Centre for International Cooperation at UBB.

Pentru înscrieri și alte detalii, cei interesaţi se pot adresa doamnei Dr. Anca Kiss, CCI, la adresa de e-mail: anca.kiss@ubbcluj.ro, tel: 0264.429.762.