
Deși provenit dintr-un profil real, cu matematică și informatică la bază, Adrian și-a descoperit devreme pasiunea pentru relațiile internaționale și politicile publice. Astăzi, este doctorand la Școala Doctorală de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – o instituție care i-a marcat profund parcursul academic.
Trecerea de la matematică-informatică la relații internaționale poate părea neobișnuită, dar pentru el a fost un pas firesc. „Gândirea logică m-a ajutat inclusiv în analiza politică. Din 2018 eram tot mai interesat de politica externă a României și am realizat că avem nevoie de specialiști competenți.”
Implicarea civică a venit rapid. În liceu, ca vicepreședinte al Consiliului Elevilor, a organizat evenimente și a dus o corespondență oficială cu Administrația Prezidențială privind problemele din educație. „În 2018 am scris despre lipsa opțiunilor reale în alegerea materiilor opționale. Surprinzător sau nu, am primit un răspuns oficial. Acel episod m-a învățat că vocea tinerilor poate conta.”
În 2021, a avut șansa să transforme această preocupare într-o experiență concretă, ca intern în Ministerul Educației. A contribuit la documentele aferente proiectului „România Educată”, o experiență pe care o consideră esențială: „Deși perioada a fost scurtă, am învățat enorm și am avut ocazia să lucrez cu oameni dedicați.”
Cariera sa a continuat cu pași fermi: după licență, a fost consilier parlamentar, iar din ianuarie 2025 este șef de cabinet al primarului din Aleșd. Aici, implicarea sa a trecut dincolo de atribuții administrative. „Mă ocup de un proiect esențial pentru comunitate – construirea unui nou spital de peste 35 de milioane de euro. Este un proiect care poate schimba fața orașului și sunt mândru să contribui.”
Dincolo de carieră, Adrian își păstrează timp și pentru pasiuni. „Îmi place să merg cu bicicleta, iubesc motocicletele și duminica cânt la strană în satul părinților mei. Este felul meu de a încheia săptămâna în liniște și recunoștință.”
Întrebat cum își alege proiectele, răspunde simplu: „Mă ghidez după valori. Dacă nu simt că pot aduce o contribuție reală, prefer să nu mă implic. Mă interesează autenticitatea și impactul.”
În ceea ce privește persoanele care l-au inspirat, îi menționează pe conducătorul de doctorat, Valentin Naumescu, Iulian Fota, fost consilier prezidențial, și pe profesorul Vlad Mureșan, coordonatorul lucrării sale de licență. „De la profesorul Mureșan am învățat modestia care însoțește competența – o lecție pe care o port cu mine.”
Privind spre viitor, își dorește să finalizeze studiile doctorale și să rămână activ fie în învățământul superior, fie în Ministerul Afacerilor Externe.
Ce îl diferențiază pe Adrian de restul studenților? „Probabil volumul de muncă, seriozitatea și disciplina cultivată încă din liceu. Am fost șef de promoție și cred în educația bazată pe responsabilitate.”
Pentru studenți, are un sfat simplu: „Fiți curioși, căutați oportunități, implicați-vă! Eu nu știam de toate programele de voluntariat sau internship la început. Și cel mai important: fiți colegi de încredere. Nimeni nu reușește singur – reușim împreună.”