4 februarie 2022
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, l-a avut joi, 3 februarie 2022, ca invitat pe Excelența Sa Ambasadorul Italiei în România, domnul Alfredo Durante Mangoni, însoțit de doamna Alice Rubini, șefa Biroului Economic al Ambasadei, domnul Vincenzo Tamarindo, șeful Biroului de Presă al Ambasadei, doamna Micaela Soldini, șefa Agentiei Italiene de Comert Exterior – ICE și domnul Massimo Novali, Consul Onorific al Italiei la Cluj.
Discuțiile au vizat aspecte specifice ale UBB, dar și modul în care UBB, prin profilul academic complex, poate contribui la dinamizarea relațiilor dintre Italia (inclusiv diaspora românească) și România.
Concluziile generale au fost că relația UBB cu mediul academic italian este una excelentă la toate nivelurile. Există peste 70 de acorduri academice interuniversitare și de proiecte de cercetare, iar educațional, zeci de studenți italieni sunt implicați în programele academice ale UBB, alături de cei peste de studenți români care studiază în limba italiană sau italiana la UBB. De asemenea, Centrul Cultural Italian, găzduit de UBB din anul 2002, deservește întreaga comunitate clujeană.
„Urmează ca, împreună cu Ambasada, să stimulăm mai mult colaborările UBB pe linia relației socio-economice cu companiile italiene, mai ales în zonele cu potențial inovativ stimulat de expertiza avansată a UBB și în asociere cu noua specializare inteligentă a orașului construită de UBB, și anume InfoBioNano4Health (ex. inteligență artificială-quantum computing-digitalizare și bionanotehnologii în sănătatea umană și a mediului)”, a subliniat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, la finalul întâlnirii.
***
UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șase ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene „world-class/research-intensive”, iar din 2021 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.