Maria Ercsey-Ravasz – fizician și cercetător științific cu PhD obtinut în fizică la Facultatea de Fizică, UBB și în Tehnologia Informației la Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta

Poza11. Întrebare/Question Daniel David (DD):

Vă rog să vă faceţi o scurtă prezentare (Numele şi prenumele, afiliere academică, domeniul de cercetare, motoul şi/sau valorile personale) (A brief introduction of the featured leading BBU scientist)

Răspuns/Response:

Mă numesc Maria Ercsey-Ravasz, sunt fizician, momentan cercetător științific la UBB la Facultatea de Fizică. Am terminat doctoratul în 2008 printr-un program de cotutelă, în parte în Fizică, aici la UBB, conducătorul meu științific a fost domnul Prof. Zoltán Néda, iar pe de altă parte în Tehnologia Informației la Universitatea Catolică Péter Pázmány din Budapesta, sub conducerea domnului Prof. Tamás Roska. Domeniul meu de cercetare e foarte divers, lucrez mai ales pe proiecte interdisciplinare. O direcție importantă începută încă în timpul doctoratului este legat de analog computing și folosirea sistemelor dinamice pentru rezolvarea unor probeme foarte grele de optimizare. O altă direcție este știința rețelelor, pe care o aplicăm în diferite domenii interdisciplinare. Cel mai important domeniu de interes este neuroștiința unde teoria rețelelor poate fi aplicată pentru a înțelege structura creierului. Poate unii ar spune că cea ce fac nici nu mai e fizică, dar eu cred că totul e fizică, – asta fiind un fel de moto al meu. Modul în care un fizician studiază orice sistem este de folos în fiecare domeniu de la matematică până la biologie, de la tehnologia informației până la economie.

 My name is Maria Ercsey-Ravasz, I am a physicist, currently a researcher at UBB at the Faculty of Physics. I obtained my PhD in 2008 through a joint program, partly in Physics here at UBB under the supervision of Prof. Zoltán Néda, on the other side in Information Technology at the Péter Pázmány Catholic University in Budapest, my supervisor was Prof. Tamás Roska. My research interests are very diverse, I work mainly on interdisciplinary topics. One main direction I started already during my PhD is related to analog computing and using nonlinear dynamical systems to solve hard optimization problems. Another direction is network science, which we use in many different interdisciplinary domains. Here my main interest is related to neuroscience where graph theory can be used to understand the structure of the brain. Maybe some people would say that my research is not even physics anymore. For those I say that everything is Physics – you can take this as a motto of mine. The way a physicist studies and tries to understand any system can be of use in any field form mathematics to biology, from information technology to economy.

 2. Întrebare/Question DD:

Vă rog să ne faceţi o scurtă prezentare a realizării academice care a prilejuit acest interviu (A brief presentation of the academic achivement)

Răspuns/Response:

După trei ani de postdoctorat în SUA, m-am întors la UBB cu o bursă Marie Curie, am primit și un grant de Tinere Echipe (finanțat de Guvernul României). În timpul acestor proiecte am avut mai multe rezultate importane. Deja de câțiva ani colaborez cu un grup de neuroanatomiști din Lyon, Franța, conduși de Dr. Henry Kennedy și cu Dr. Zoltán Toroczkai, profesor la Universitatea Notre Dame, Indiana, SUA, la care am fost postdoctorand. Scopul cercetării este să investigăm structura creierului, mai ales legăturile dintre diferitele zone funcționale ale creierului. În 2013 am fost coautoarea  unui articol apărut în Science, cu titlul: “Arhitecturi corticale de mare densitate” și prezintă rezultatele obținute în ultimii ani. (”Cortical high-density counterstream architectures” http://www.sciencemag.org/content/342/6158/1238406.abstract ).

Sarcina mea și a d-lui Toroczkai ca fizicieni era analizarea și modelarea datelor experimentale obținute de neuroanatomiști. Am demonstrat că zonele cerebrale apropiate sunt conectate mai intens, iar densitatea conexiunilor scade în mod consistent (descris matematic) cu distanța. Pe baza acestei simple reguli de distanță am construit un model care a explicat multe caracteristici ale rețelei zonelor funcționale a creierului.  Detaliile acestor rezultate au fost deasemenea  publicate într-un jurnal prestigios Neuron (Ercsey-Ravasz et al., Neuron 80(1), 184, 2013). (http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0896627313006600 )

After three years of postdoctoral fellowship in the USA, I returned to UBB with an International Incoming Marie Curie Fellowship. I also obtained a Young Research Groups grant form the Romanian Governement. During these projects I had several important results. In the last few years I have been colaborating with a neuroanatomist group form Lyon, France, led by dr. Henry Kennedy and also with Prof. Zoltán Toroczkai from University of Notre Damen, IN, USA; where I have been postdoc. The goal of our research has been to investigate the structure of the brain, the network formed by connections between different functional areas. In 2013 I co-authored a review paper that appeared in Scienceentitled: ”Cortical high-density counterstream architectures” and summarizes our results obtained in this area. (http://www.sciencemag.org/content/342/6158/1238406.abstract ).

My role together with Prof. Toroczkai as the physicist part of the group has been analyzing and modeling of the data provided by the neuroscientist’s experiments. I have demonstrated that the number of connections is greatest between areas that are closest, and the number declines in a consistent (mathematically described) pattern as distance increases. Based on this simple distance rule we developed a network model, which predicts many properties of the inter-areal cortical network. These results have also been published in a prestigious journal, Neuron (Ercsey-Ravasz et al., Neuron 80(1), 184, 2013).

(http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0896627313006600 )

 3. Întrebare/Questions DD:

Care sunt planurile academice de viitor? (Future academic plans)

Răspuns/Response:

Nu de mult am fost angajată ca cercetător științific la UBB, așa că pot să mă ocup numai de cercetare, ceea ce era totdeauna visul meu. Vreau să extind grupul de cercetare pe care-l conduc, iar anul viitor vreau să obțin abilitarea ca să pot conduce doctorate. Cel mai important, vreau să continui cercetarea în domeniul neuroștiinței, care momentan mă fascinează cel mai mult. Știința rețelelor poate fi aplicată și pentru analiza rețelelor funcționale din creier, și cred că poate aduce rezultate importante care ar ajuta la înțelegerea unor funcții de procesare din creier, sau găsirea unor proprietăți sau elemente importante care se modifcă în cazul bolilor neurologice. În acest domeniu și cel mai mic avans poate deveni semnificativ.

I have been recently hired at UBB as a research fellow, so I can fully concentrate on research, that has always been my dream.  I want to extend my reserach group and next year I want to sustain the habilitation exam so I can supervise PhD students. Most importantly, I want to continue my research in neuroscience, which fascinates me most at the moment. Network science can be applied also for studying functional networks of the brain and I think it can bring important results that can bring us closer to understanding cognitive processes or find properties that get modfied during neurological disorders. In this domain any small step forward can become highly relevant.

 4. Întrebare/Question DD:

De ce aţi ales UBB? (Why BBU?)

Răspuns/Response:

În cazul meu întrebarea e mai degrabă: de ce am ales România?

După doctorat am primit o ofertă bună pentru o poziție de cercetare în grupul domnului Prof. Zoltán Toroczkai la Universitatea Notre Dame (printre top 25 universități în America), astfel împreună cu soțul am plecat în America. Acolo în cadrul Facultății de Fizică este un centru de cercetare: Interdisciplinary Center for Network Science and Applications, sau ICeNSA (http://icensa.nd.edu), condus de domnul Prof. Zoltán Toroczkai. Într-adevăr în acești trei ani am lucrat pe proiecte fascinante și foarte diverse. A fost o investiție foarte bună pentru cariera mea și o experiență interesantă și importantă de a vedea o lume atât de diferită. E greu de explicat rațional de ce voiam să ne întoarcem. Ne-a plăcut să petrecem acolo trei ani, să vizităm orașe ca Chicago, New York, Boston etc. Totuși nu ne-am putut imagina să rămânem acolo definitiv.  Este o altă cultură, care nu simțeam că ar putea deveni a noastră.

Desigur ne-au lipsit și părinții, prietenii, orașele europene.  Este așa de plăcut să mă plimb în centrul Clujului, când mă gândesc că în America unde am fost eu nu erau nici măcar trotuare.

Odată întors la Cluj era clar că cea mai bună alegere e să lucrez la UBB. Visul meu era să mă ocup numai de cercetare. Aceasta acum a devenit realitate. Sper să pot să aduc rezultate importante în continuare.

In my case the question sounds more like: why Romania? After my PhD I got a great offer for a postdoctoral fellowship from Prof. Zoltán Toroczkai at the University of Notre Dame (in the top 25 universities in the USA), so together with my husband we went to the USA. At the Physics Department there is a research center called Interdisciplinary Center for Network Science and Applications, or iCeNSA  (http://icensa.nd.edu). Indeed, I worked on many diverse interdisciplinary projects there. It was a great investment for my carrier and a fascinating experience to see a world and a culture so different from ours. It is hard to explain rationally why we wanted to come back home. We enjoyed spending three years there, visiting cities like Chicago, New York, Boston, but still we could not imagine us remaining there. Is a very different culture, which we could not feel it could become ours. And of course we missed our parents, friends, the European cities. It is so great to walk in the center of Cluj especially if one thinks that there weren’t even sidewalks where we have been in the USA. Once back in Cluj, it was clear that the best choice would be to work at UBB. My dream was to work only in research, and this has become reality. I hope I can continue doing exciting research and bringing important results.

 5. Întrebare/Question DD:

Un scurt mesaj către comunitatea UBB? (A short message to the BBU academic community?)

Răspuns/Response:

Sunt mulți tineri care după un doctorat sau postdoctorat făcut în străinătate vor să se întoarcă acasă. Cred că trebuie să ne concetrăm să-i aducem înapoi. Apreciez mult inițiativa universității de a deschide posturi pentru cercetători, fiindcă instituțiile de cercetare din oraș sunt din domenii foarte specifice. Dacă vrem să crească prestigiul universității trebuie să avansăm și în domeniul cercetării fundamentale.

There are many young fellows who would like to come back home after a few years spent abroad as PhD students or postdoctoral fellows. I think we must concentrate on bringing them back home. I appreciate the initiative of the University to open positions for researchers, because the research institutes in the town are all focusing on highly specific domains. If we want the prestige of the university to grow we need to focus more on fundemantal research.

Legătură spre pagina academică personală/CV/Link to personal academic homepage/CV:

http://sirius.phys.ubbcluj.ro:33380/ercsey-ravasz/index.html