Evenimentul sportiv francofon „Sport, santé et convivialité” (Sport, sănătate și convivialitate), desfășurat în Parcul Sportiv Universitar „Dr. Iuliu Hațieganu”

5 octombrie 2022

Departamentul de Limbi Străine Specializate al Facultății de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a organizat luni, 3 octombrie 2022, în intervalul orar 10 – 14.00, în Parcul Sportiv Universitar „Dr. Iuliu Hațieganu”, un eveniment sportiv francofon, intitulat Sport, santé et convivialité (Sport, sănătate și convivialitate).

Proiectul Sport, santé et convivialité a fost declarat câștigător în cadrul concursului de proiecte lansat de AUF (Agence Universitaire de la Francophonie). Evenimentul a fost coordonat de Anamaria Lupan, asistent universitar doctor la Departamentul de Limbi Străine Specializate din cadrul Facultății de Litere. Scopurile activității au fost sensibilizarea studenților la cultura franceză (sporturi tradiționale franțuzești, respectiv „la pétanque”), promovarea unui stil de viață sănătos și echilibrat, dar și încurajarea dialogului universitate – mediu privat.

La activitate au participat 40 de studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai și de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și 5 persoane din public care s-au înscris, în prealabil, la atelierele organizate; cum evenimentul și-a propus să cultive schimbul de idei și dialogul, studenții participanți provin de la diverse facultăți; totuși, aceștia au în comun francofonia și francofilia.

Participanții la activitatea s-au inițiat în misterele celebrului sport franțuzesc, la pétanque, mai întâi, din punct de vedere teoretic, în cadrul unui atelier de pétanque, iar apoi, practic, într-un joc în echipe, pe terenul din Parcul Sportiv Universitar „Dr. Iuliu Hațieganu”. Această primă parte a evenimentului a fost susținută de Florin Man, membru al Asociației de Pétanque din Cluj-Napoca. Mai apoi, într-un al doilea timp, regulile unei vieți sănătoase și echilibrate au fost explicate de dieteticienii de la Nutriento; în final, studenții au degustat bolurile oferite de Nutriento și au primit diplome de participare la eveniment.