Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Centru de testare și vaccinare împotriva COVID-19, organizat la UBB

25-10-2021, 8:00 am - 30-11-2021, 5:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a organizat un centru de testare și vaccinare împotriva COVID-19.

Centrul funcționează în cabinetele medicale existente în cadrul căminului Sport XXI din Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu” și este deschis pentru toți studenții UBB, dar și pentru angajații Universității și membrii familiilor acestora, indiferent de faza de vaccinare în care se află (prima, a doua sau a treia doză).

„Noi ne dorim să revenim cât mai curând la normal și, evident, această pandemie ne limitează în ceea ce privește activitățile academice, fie ele de predare-învățare sau de cercetare. UBB, ca prima universitate world-class din  România, trebuie să transmită un semnal și un mesaj în sensul revenirii la normalitate. E un mesaj pe care l-am transmis în mod constant, am încercat să găsim cele mai bune soluții pentru întreaga noastră comunitate, iar acum încercăm să venim din nou în întâmpinarea studenților, a profesorilor, a personalului administrativ și a aparținătorilor acestora cu acest sprijin concret, deschiderea centrului de testare și vaccinare, care ne-ar putea ajuta să revenim la o anumită normalitate”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Atât testarea, cât și vaccinarea sunt gratuite, iar programările pentru vaccin pot fi realizate la numerele de telefon 0264-591048 și 0264-593371, de luni până vineri, în intervalul orar 8:30-10:30 și 17:00-18:00.

Detalii

Începe:
25-10-2021, 8:00 am
Se termină:
30-11-2021, 5:00 pm
Eveniment Categories:
,

Loc de desfășurare

Caminul Studentesc Sport XXI
Pandurilor 7
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google