Reputatul economist Jeffrey Sachs subliniază importanţa mediului academic în cadrul strategiei de dezvoltare durabilă

Implicarea mediului academic este extrem de importantă pentru dezvoltarea regiunii și dezvoltarea durabilă pe termen lung, a declarat vineri, 9 martie 2018, în cadrul unei conferințe de presă găzduite de Universitatea Babeș-Bolyai prof. univ. dr. Jeffrey Sachs, profesor la Universitatea Columbia din New York.

Prezent la UBB pentru a primi titlul Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Jeffrey Sachs a afirmat că îşi doreşte continuarea colaborării în vederea atingerii obiectivelor strategiei de dezvoltare durabilă.

„Sunt foarte onorat să primesc distincţia care mi-a fost oferită, aceea de Doctor Honoris Causa şi sper că vom continua colaborarea cu Universitatea şi cu Guvernul României, pentru atingerea obiectivelor stabilite în domeniul dezvoltării durabile, în cadrul căreia colaborarea între mediul universitar, cel economic şi factorii de decizie este extrem de importantă pe termen lung”, a afirmat prof. univ. dr. Jeffrey Sachs.

Prezent la conferinţa de presă, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, consilierul de stat Borbely Laszlo, a subliniat că România își va definitiva în scurt timp prioritățile legate de preluarea Președinției Uniunii Europene.

„Dezvoltarea durabilă este foarte importantă, iar sfera academică joacă unul dintre cele mai importante roluri în revizuirea strategiei. Încetul cu încetul vom putea înfiinţa acea reţea instituţională care să dovedească faptul că România ia în serios dezvoltarea durabilă. Sunt convins că dezvoltarea durabilă va fi o prioritate pentru România când va deține președinția Uniunii Europene anul viitor”, a afirmat  consilierul de stat Borbely Laszlo.

Conferința de presă a fost urmată, începând cu ora 11.30, în Aula Magna a UBB, de ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa domnului  prof. univ. dr. Jeffrey Sachs.

Titlul a fost acordat în urma propunerii comune formulate de reprezentanţii Facultăţii de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării şi de cei ai Facultăţii de Geografie din cadrul UBB, pentru prestigiul său ca economist, precum şi pentru contribuția la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite și la reducerea sărăciei extreme și a foametei din regiunile slab dezvoltate ale lumii.