Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Pot face copiii filosofie? Reflecții pe marginea primei conferințe naționale despre filosofia pentru copii

12-04-2017, 6:00 pm

Asa se întitulează prezentarea Mihaelei Frunză, Conf. Dr. Facultatea de Istorie si Filosofie, UBB; Iulia Grad, Asist. Dr., Facultatea de Stiințe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB; Iulia Medveschi, Drd., Facultatea de Stiințe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB şi Ariana Guga, Drd., Facultatea de Stiințe Politice, Administrative și ale Comunicării UBB, pe marginea căreia se vor desfăşura discuţiile la ÎNTÂLNIREA de MIERCURI, 12 APRILIE 2017, la ora 18, a Atelierului MULTIDISCIPLINAR ŞI INTERUNIVERSITAR de Filosofie şi Antropologie Medicală, în clădirea Clinicii „Medicala II”, str. Clinicilor nr. 2-4, la Etajul II, Sala Bibliotecii.

După cum deja se ştie, Atelierul este un CENTRU DE EXCELENŢĂ acreditat în sânul Centrului de Filosofie Aplicată de la Facultatea de Filosofie a UBB şi se desfăşoară sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, fiind un cadru informal de discuţii multi – şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni considerate ca aparţinând medicinii, dar care se află de fapt la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.). Şi care sunt rareori – sau cu prea multă precauţie – abordate în acest fel.

Întâlnirile atelierului sunt înregistrate audio şi cu video-slide-uri, fiind postate, cu anumit decalaj, pe site-ul şi pe canalul lui youtube
https://www.youtube.com/channel/UC3qtMUNvXH8QaU1CIfs5cDg şi Vimeo
https://vimeo.com/channels/1191212 pentru a putea fi ascultate-vizionate de oriunde!
Toate informaţiile aferente se regăsesc la adresa: www.afsam.eu
FB.: https://www.facebook.com/events/279381719141345/

Reproducem şi aici Schiţa conferinţei:
„Ideea filosofiei pentru copii a debutat odată cu volumele și experiențele lui Matthew Lipman. De atunci practicile respective s-au dezvoltat și diversificat, fiind susținute în paralel de cercetări asupra efectelor și beneficiilor acestei abordări. Studiile făcute în Scoția și Anglia arată că filosofia pentru copii contribuie la creșterea încrederii în sine și a stimei de sine a copiilor, care sunt componente importante ale sănătății mentale. În această prezentare, vom încerca să schițăm un tablou al preocupărilor recente referitoare la diversele abordări ale filosofiei cu/pentru copii din țara noastră. Vom expune cadrul instituțional general, precum și accentele diferite ale practicilor care se desfășoară în marile centre universitare: București, Cluj, Timișoara. Vom prezenta specificul Clubului de filosofie cu copiii pe care îl organizăm la Cluj începând din iulie 2016, ca și proiectele noastre din perioada următoare.”
ORICINE INTERESAT ESTE BINEVENIT!!!
Aprilie_2017_Frunza_Page

Detalii

Dată:
12-04-2017
Oră:
6:00 pm
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
, , ,

Loc de desfășurare

Clinica „Medicală II”
str. Clinicilor nr. 2-4, la Etajul II, Sala Bibliotecii
Cluj-Napoca,
+ Hartă Google