Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se organizează și în Școli academice/Școli de știință, gândite ca mecanisme instituționale transversale care vor stimula coordonarea și cooperarea academică în cele 21/22 de facultăți ale UBB (și zecile de alte unități academice), pentru dezvoltări și integrări cumulative cu impact major, evitându-se astfel suprapunerile, fragmentarea și irosirea de resurse academice.
„UBB are un profil complex, de la arte și științe umaniste, la științe sociale și ale naturii/vieții/exacte, până la inginerie și tehnologie. Dincolo de încurajarea diversității, urmând modelul marilor universități americane, organizarea în Școli academice/de știință urmărește să concentreze resursele UBB pentru a ne oferi avantaje competitive și pentru conectarea cu alți actori relevanți din domeniile reprezentate de Școli. Așadar, fără a interfera cu autonomia actuală a facultăților, Școlile academice/de știință coordonează și concentrează diversitatea programelor din UBB, diversitate importantă și încurajată, pentru dezvoltări de anvergură națională și internațională. Așa cum se vede dacă analizăm Școlile apărute în UBB, atunci când concentrăm resursele existente în UBB – unele resurse luate individual fiind poate mai puțin cunoscute-, Școlile capătă consistență și forță academică sporită, fiind o platformă de excelență în competiția și/sau cooperarea națională și internațională”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Noile Școli academice/de știință ale UBB sunt organizate având în vedere domeniile mari de cercetare, fiecare școală fiind coordonată de un consiliu al decanilor facultăților/programelor (sau al reprezentanților acestora):
(1) Școala de arte și științe umaniste (School of arts & humanities/School of liberal arts) va cuprinde Facultatea de Litere, Facultatea de Istorie și Filosofie, Facultatea de Teatru si Film, precum și programele de arte din facultățile de teologie ale UBB.
(2) Școala de științe sociale (School of social sciences) va reprezenta Facultatea de Drept, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Studii Europene, Facultatea de Business, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Geografie (prin geografia umană și turism), respectiv Facultatea de Istorie și Filosofie (prin Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană).
(3) Școala de științele naturii și ale vieții (School of sciences and life sciences) va include Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, Facultatea de Biologie și Geologie, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului și Facultatea de Geografie (prin geografia fizică și tehnică și prin planificarea teritorială).
(4) Școala de inginerie și tehnologie (School of engineering and technology) va concentra Facultatea de Chimie si Inginerie Chimică (prin componenta de inginerie: domeniul de inginerie chimică/biochimică), Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (prin componenta de inginerie: domeniul ingineria mediului), Facultatea de Fizică (prin componenta de inginerie: programul de fizică tehnologică), Facultatea de Biologie și Geologie (componenta de inginerie: programele de biotehnologii industriale/biotehnologie moleculară/inginerie geologică), dar și Facultatea de Inginerie (Extensia Reșița).
(5) Școala de sănătate (School of health) va fi formată din Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (prin Departamentul de psihologie clinică și psihoterapie – programele de clinică/sănătate), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (prin Departamentul de sănătate publică), Facultatea de Fizică (prin programul de fizică medicală), Facultatea de Biologie și Geologie (prin programul de managementul calității în laboratoare medicale/științele nutriției/biologie medicală), Facultatea de Educație Fizică și Sport (prin programul de kinetoterapie), Facultatea de Știința și Ingineria Mediului (prin sănătatea mediului), respective Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică (prin programele de chimie alimentară și chimie clinică).
(6) Școala de studii teologice (School of theology/divinity) are în vedere cele patru facultăți de teologie din cadrul UBB: Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Reformată, Facultatea de Teologie Romano-Catolică.