Reprezentanții Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universiății Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), în colaborare cu cercetători ai unor universități din SUA și Olanda eu dezvoltat o busolă electorală de ultimă generație care permite compararea preferințelor politice ale utilizatorilor cu cele ale principalilor candidați la funcția de președinte al SUA.
Dezvoltată în limba română, busola electorală denumită Trump-metru poate fi utilizată accesând link-ul https://trump-metru.electioncompass.org/ro/#!/. Busola le oferă utilizatorilor din România posibilitatea de a-și compara preferințele politice cu cele ale principalilor doi candidați în alegerile prezidențiale din SUA: Donald Trump și Joe Biden, familiarizând, în același timp, cetățenii din România cu spațiul politic american, prin referirea la temele cele mai dezbătute de pe scena politică de la Washington D.C.
„Ca toate busolele electorale dezvoltate în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Trump-metrul este o aplicație complet imparțială. Au fost folosite doar surse oficiale și o metodologie validată științific pentru a determina pozițiile candidaților. România este printre puținele țări din lume în care s-a lansat o astfel de aplicație, iea atrâgând în total, până acum, peste 500.000 de utilizatori în țările în care funcționează”, afirmă cercetătorii FSPAC.
Trump-metrul reprezintă prima busolă electorală lansată anul acesta în România. Același grup de cercetători din cadrul UBB Cluj lucrează, în prezent, în parteneriat cu cercetători din alte 10 state europene, la elaborarea unei noi busole electorale pentru alegerile parlamentare din România de la finalul acestui an.
Atât busola electorală pentru alegerile din SUA, cât și cea privind apropiatele alegeri parlamentare din România sunt proiecte derulate sub egida Centrului Cultural și Academic Olandez și a Centrului de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială, ambele din cadrul UBB Cluj, în colaborare cu institutul Kieskompas din Amsterdam.
Din echipa de la FSPAC UBB care dezvoltă aceste busole electorale fac parte lect. Univ. dr. Mihnea Stoica (director al Centrului Cultural și Academic Olandez),prof. univ. dr. Ioan Hosu (directorul Centrului de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială), conf. univ. dr. Ioana Iancu, conf. univ. dr. Kadar Magor, lect. univ. dr. Anișoara Pavelea, dr. Andreea Voina (cercetător în cadrul STAR UBB), dr. Lorina Culic și drd. Susana Dragomir.