4 martie 2022
Cercetători din cadrul Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie al UBB arată într-un studiu că două tipuri de gânduri iraționale sunt cele mai importante variabile implicate în apariția stărilor de plictiseală: (1) gândurile de tip toleranță scăzută la frustrare (prin care o persoană crede că nu poate tolera situații sau evenimente dificile) și (2) gândurile de tip evaluare globală (care implică o apreciere generală a sinelui, a altora sau a vieții, în detrimentul evaluărilor situaționale bazate pe comportamente sau evenimente specifice). Articolul respectiv, ai cărui autori sunt drd. Ion Milea, dr. Roxana Cardoș și prof. univ. dr. Daniel David, a fost publicat în jurnalul academic Behavioural and Cognitive Psychotherapy.
Cu toate că plictiseala este foarte comună (mai ales la tineri) și poate fi asociată cu o serie complexă de emoții (depresie, anxietate, vinovăție, furie) sau chiar comportamente negative (șofat periculos, consum prelungit și abuz de substanțe, comportamente repetitive, probleme de învățare sau performanță scăzută), subiectul acesta este destul de neglijat în literatura științifică. Plictiseala nu are o definiție unitară, iar cauzele și consecințele sale sunt încă subiect de explorare. Numeroasele definiții ale ei pun accentul pe componente diverse, precum neplăcerea resimțită când o trăim, activarea fiziologică scăzută (stare de sub-stimulare), angajarea atenției pe incapacitatea de a ne concentra sau chiar pe natura adaptativă a plictiselii, care semnalizează că activitatea curentă (sau lipsa ei) nu oferă stimularea așteptată și nici sens ori semnificație, motivându-ne să ne îndreptăm spre alte activități.
Luând în calcul aceste componente, precum și conceptualizarea plictiselii drept emoție, cercetătorii au propus strategii prin care plictiseala să fie scăzută sau gestionată. Cele mai eficiente s-au dovedit a fi strategiile cognitive, cele care așază gândurile în centrul de comandă. Astfel, abordările acestea consideră că nu evenimentele în sine, ci felul în care le interpretăm generează emoția. Interpretarea depinde de credințele noastre evaluative, care pot fi raționale (flexibile) sau iraționale (rigide, extreme), în funcție de argumentele pragmatice, empirice și logice care le susțin. Aceste tipuri de interpretare conduc, la rândul lor, la apariția unor emoții funcționale, utile sau, din contră, disfuncționale. Conform teoriei contemporane REBT (Teoria Rațional-Emotivă și Comportamentală), există patru tipuri de credințe evaluative iraționale, fiecare cu o alternativă rațională. Cerințele absolutiste (de tip „trebuie”) sunt considerate evaluări primare, fiind succedate de un alt val de procesări informaționale, sub forma gândurilor de tip catastrofare, toleranță scăzută/intoleranță la frustrare și evaluare globală. În opoziție, gândurile de tip preferință reprezintă evaluări primare raționale, fiind urmate de realism, toleranță la frustrare și acceptare necondiționată de sine și a celorlalți. Astfel, există modele teoretice de patogeneză, respectiv sanogeneză.
Întrucât există așteptarea ca diferite cogniții să fie asociate cu emoții diferite, cercetările anterioare au vizat testarea modelelor pentru consecințe concrete (Ex. PTSD, stresul cu privire la examen etc), astfel că cercetarea de față s-a înscris în această tendință. Este important de înțeles arhitectura cognitivă specifică a plictiselii pentru a opera ulterior modificări în ceea ce o privește. În această manieră, au fost investigate măsura în care cognițiile raționale (și dacă) prezic apariția plictiselii, dar și cea în care cele raționale prezic negativ plictiseala.
Datele obținute de la cei 233 de participanți recrutați online au fost analizate prin intermediul unor modele de mediere multiplă. Rezultatele observate au fost unele conforme cu teoria REBT, astfel că fiecare dintre cognițiile secundare au fost prezise direct și semnificativ de către cele primare. În ceea ce privește plictiseala, s-a observat că gândurile de tip toleranță scăzută la frustrare și evaluare globală sunt semnificative în apariția plictiselii, iar cele de tip toleranță la frustrare sunt semnificative ne protejează de aceasta.
Ambele modele au sprijinit teoria REBT, atât prin ierarhia cognițiilor, cât și prin distincția dintre raționalitate și iraționalitate. Importanța toleranței (scăzute) la frustrare a fost reiterată, iar relevanța evaluării globale pentru apariția nivelelor înalte de plictiseală poate sugera că oamenii se consideră pe ei responsabili și se autoblamează sau îi blamează pe alții sau însăși viața în contexte de plictiseală. Astfel, acest studiu și abordarea plictiselii din perspectiva REBT ar putea o direcție utilă pentru intervenții sau activități de prevenție în ce privește plictiseala și consecințele sau asocierile sale comportamentale și emoționale.
Pentru mai multe detalii referitoare la acest studiu vă invităm să accesați:
Citare articol: Milea, I., Cardoş, R., & David, D. (2020). The map of cognitive processes in boredom: multiple mediation models. Behavioural and cognitive psychotherapy, 1–13. Advance online publication https://doi.org/10.1017/S1352465820000867.
