Studenții UBB domină podiumul concursului Modul Business Championship

14 mai 2024

 

Două echipe studențești reprezentând Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), alături de alte 7 echipe de la universități din 5 țări diferite, au reușit să se califice în runda finală a competiției internaționale de studii de caz Modul Business Championship, organizată în Viena de către Universitatea Modul din Viena și Mathias Corvinus Collegium (MCC).

În baza unei runde online de calificare, studenții Universității Babeș-Bolyai au reușit să se califice în finala competiției cu 2 echipe, iar apoi au realizat performanța de a ocupa atât locul întâi, cât și locul trei al podiumului.

Echipa câștigătoare a fost formată din studenții: Ábrán Kinga-Réka (Gestiunea Financiară Corporativă, masterat, anul 2), Pastor Kende-Ferenc (Managementul Afacerilor, masterat, anul 1) și Szekernyés Péter (Managementul Afacerilor, masterat, anul 1). Echipa care a obținut premiul III al competiției a fost compusă din studenții: Forró Gellért (Finanțe și Bănci, anul 1), Hadnagy Magor (Management, anul 1) și Ilyés Tamás (Management, anul 1). Echipele studențești din Cluj-Napoca au fost coordonate de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel-Zoltán, lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely, respectiv drd. Izsák Réka.

Obiectivul echipelor participante la competiție a fost dezvoltarea unei strategii pentru menținerea și creșterea competitivității căilor ferate austriece (Österreichische Bundesbahnen – ÖBB). Studenții au avut la dispoziție 24 de ore pentru elaborarea soluțiilor. Prezentarea soluțiilor a avut loc în a doua zi a competiției în fața unui juriu compus din profesioniști din mediul de afaceri.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.