A început admiterea de vară la UBB!

15 iulie 2024

Aproape 28.000 de locuri sunt scoase la concurs, începând de luni,15 iulie 2024, pentru cei care doresc să se înscrie la programele de licență, master și doctorat ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).

UBB scoate la concurs, pentru anul universitar 2024-2025, un număr de 5.298 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu care vor să se înscrie la facultate, 9.977 de locuri în regim cu taxă și 2.300 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din locurile bugetate scoase la concurs de UBB, 35 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 169 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 25 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, în timp ce alte 201 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării.

Cei care vor să se înscrie la programele de master ale UBB au la dispoziție, în această sesiune de admitere, 3.583 de locuri la buget şi 6.024 de locuri la taxă. Un număr de 238 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare, 50 sunt dedicate masteratului didactic, 25 locuri sunt alocate pentru candidații cu dizabilități, iar 25 locuri sunt alocate pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială. De asemenea, 83 de locuri sunt destinate etnicilor români din afara granițelor țării.

Candidații pot alege între cele 257 de programe de licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță și cu frecvență redusă), respectiv cele 219 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).

Pentru admiterea în anul universitar 2024-2025 UBB propune patru specializări noi la nivel licență: trei specializări la Facultatea de Matematică și Informatică (Ingineria informației, 4 ani, cu predare în limba engleză;  Ingineria informației, 4 ani, cu predare în limba maghiară; Inteligență artificială, 3 ani, cu predare în limba engleză) și una la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (Servicii și politici de sănătate publică – 3 ani, cu frecvență, în limba română)

În același timp, candidații la master au la dispoziție patru programe noi de studiu– la Facultatea de Litere (Studii și cercetări est-asiatice/East Asian Studies and Research – 2 ani, cu frecvență – în limbile română, chineză, coreeană, japoneză), Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (Health Economics – 2 ani, cu frecvență – în limba engleză, respectiv Management bazat pe date – 2 ani, cu frecvență, în limba maghiară) și Facultatea de Istorie și Filosofie (Securitate globală și politicile privind drepturile omului/ Global security and human rights policies – 2 ani, cu frecvență – în limba engleză).

Numărul locurilor bugetate puse la dispoziția candidaților la studiile doctorale este, în acest an, de 315 cărora li se vor adăuga locurile cu taxă. Din cele 315 locuri bugetate, 149 sunt locuri cu bursă, 5 locuri sunt destinate românilor de pretutindeni, 2 sunt alocate pentru candidații de etnie romă și alte 4 pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României.

În cadrul UBB sunt organizate 31 de şcoli doctorale care asigură atât o abordare disciplinară, cât şi interdisciplinară, a celor 32 de domenii acreditate.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 15 și 31 iulie 2024, iar calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.

Informațiile complete cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/ .

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.