Puțin peste mijlocul admiterii la UBB se înregistrează un număr record de înscrieri

22 iulie 2024

Perioada de înscriere pentru admiterea la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se desfășoară între 15 și 26 iulie 2024. Cu puțin peste jumătatea perioadei de înscriere, UBB a depășit deja semnificativ cifrele din anul trecut.

Când mai sunt încă patru zile de înscrieri, numărul celor înscriși la nivel licență, învățământ cu frecvență, este de 14.614, cu 755 mai mult decât pe întreaga perioada a înscrierilor din anul trecut, iar la învățământ la distanță avem 2.500 de candidați înscriși, depășind cu 403 cifrele pe toată perioada admiterii din anul 2023. Situația este similară și în cazul studiilor masterale, unde avem 5.238 de înscriși, cu 550 mai mulți ca toată perioada înscrierilor de anul trecut. Se înregistrează de asemenea o creștere semnificativă și la nivelul extensiilor UBB, precum și în cadrul candidaților din străinătate datorită angajamentului universității de a dezvolta relațiile cu comunitățile locale, respectiv creșterii vizibilității internaționale a UBB.

Specializările cu cea mai mare concurență la nivel licență sunt: Informatică/Inteligență artificială, Psihologie/Științe cognitive, Informatică economică, Media digitală, Drept etc. La nivel master, cele mai atractive specializări sunt: Inginerie software, Psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie, Publicitate, Relații publice, Relații internaționale, politică externă și managementul crizelor etc.
Rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David declară că interesul mare față de UBB era de așteptat, așa cum este de ani de zile pentru cea mai veche, cea mai mare și cea mai bine poziționată acum universitate din țară în rankingurile internaționale, care, în plus, ca instituție publică, și-a asumat și o misiune pentru „excelență incluzivă”. Așa am ajuns cea mai mare comunitate academică a țării și am contribuit decisiv la poziționarea orașului ca cel mai bun centru academic pentru studenți din România (conform QS 2024)! Acum pe mine mă surprind însă pozitiv trei lucruri. Primul se referă la diversitatea tot mai consistentă a zonelor țării de unde ne vin studenții; mereu am avut studenți din toate zonele țării, dar acum avem tot mai mulți, lucru important pentru o universitate care nu este în capitala țării! Al doilea se referă la numărul tot mai mare de studenți internaționali, lucru important pentru o universitate care nu are mecanisme conjuncturale/atipice de atragere a studenților internaționali; aici însă suntem atenți, deoarece, așa cum marile universități americane adesea nu se află în topul clasamentelor celor cu cei mai mulți studenți internaționali, fiind dedicate în primul rând educării studenților din țară (fără să refuze un procent rezonabil de studenți internaționali, unele având chiar limită de acceptare pentru numărul de studenți internaționali), nici UBB nu-și propune să-și distorsioneze misiunea. În fine, de ani de zile, în unele specializări avem una din cele mai mari competiții pe locurile bugetate din țară; nu cred că sunt prea numeroase universități în țară cu multe specializări la licență, consistente ca număr de studenți, unde competiția să ajungă la un număr considerabil de candidați pe un loc (ex. 13), asta arătând interes (din partea tinerilor) și calitate (din partea UBB) și astfel cred că în viitor ministerul trebuie să aloce mai multe locuri bugetate în aceste direcții de interes pentru tineri (în spiritul „excelenței incluzive” o vom face și noi, la admiterea de acum și din toamnă, în limitele pe care le avem), inclusiv alături de autoritățile locale, cu toții să căutăm soluții mai bune pentru cazarea studenților”.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu celmai complex profil academic din țară (prin numărul de programe șicaracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiarăși germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începutăacum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localitățiși 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurileinternaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din celeaproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate șiintegrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fostconfirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele maiprestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primitdistincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este partea alianței universităților europene EUTOPIA.