Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Start la completarea chestionarului de feedback, la UBB

29 august, 8:00 am - 5:00 pm

Studenții Universității Babeș-Bolyai au în această perioadă posibilitatea de a da feedback, completând chestionarul în baza Codului Drepturilor și Obligațiilor Studentului.

Ce presupune chestionarul CDOS?
O serie de întrebări care vizează toate aspectele vieții de student la Universitatea Babeș-Bolyai, cum ar fi activitatea didactică pe tot parcursul semestrului, sesiunea de examene, activitatea în cadrul modulului pedagogic, calitatea practicii și multe altele.
Cui se adresează?
Tuturor studenților înmatriculați la un program de studiu al Universității Babeș-Bolyai, de la licență până la doctorat, la toate liniile de studiu. Chestionarul este disponibil în română, maghiară, germană și engleză, pentru a asigura reprezentativitatea datelor.
De ce este important să îl completez?
Oferirea de feedback este cel mai la îndemână mecanism al studenților de a se implica activ în îmbunătățirea constantă a procesului educațional. De-a lungul timpului, studenții au militat pentru a obține acest drept, iar nouă ne-a rămas doar îndatorirea să îl folosim și să o facem cu responsabilitate.

Totuși, cu ce ajut dacă îl completez?
Niciun mecanism de feedback nu se oprește la colectarea de date. În urma acestui proces, CSUBB alături de organizațiile studențești din UBB vor întocmi un raport care se va prezenta în Senatul Universitar și în Consiliile Facultăților. Acesta va conține atât datele colectate, cât și o secțiune de recomandări care să contribuie la îmbunătățirea aspectelor vizate.

Chestionarul este 100% anonim, iar perioada de completare este 26 august – 9 septembrie.

Dacă încă nu te-am convins:
CSUBB, împreună cu ONG-urile studențești își exprimă dorința de a promova principiul responsabilității și o cultură a calității în rândul studenților redată, în acest caz, de participarea activă prin completarea chestionarului CDOS. UBB oferă câteva recompense care vin drept apreciere și recunoaștere fiecărui student care completează chestionarul: 1 masă gratuită la Cantina Hașdeu și 1 spălare gratuită la Spălătoria Căminului 16.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este partea alianței universităților europene EUTOPIA.

Detalii

Dată:
29 august
Oră:
8:00 am - 5:00 pm
Categorii Eveniment:
,