Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Psihologia și cultura românească în colindele din „țările” etnografice ale Transilvaniei

9 decembrie, 6:00 pm - 9:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vă invită la evenimentul caritabil „Psihologia și cultura românească în colindele din „țările” etnografice ale Transilvaniei” – Alba (Hopârta), Bistrița-Năsăud (Bârgău, Bistrița, Ilva Mare, Leșu, Salva), Hunedoara (Vața de Jos), Sălaj (Zalău) -, unde psihologul Daniel David, rectorul UBB) va comenta psihologic și cultural (psihocultural) tradițiile românești exprimate prin colinde specifice acestor zone etnografice ale țării, cu rol educațional și de dezvoltare psihoculturală, în contextul bucuriei sărbătorilor de iarnă.

Evenimentul va avea loc în data de 9 decembrie 2024, de la ora 18.00, în sala Auditorium Maximum a UBB, iar accesul va fi liber, cei interesați putând face donații care vor susține activitățile caritabile ale Fundației UBB (https://fundatia.ubbcluj.ro/).

Dincolo de profilul academic de referință în țară și cu vizibilitate internațională, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), sub cupola UBB Cultural (https://ubbcultural.ubbcluj.ro/), și-a asumat în relație cu societatea și păstrarea și promovarea patrimoniului tradițional românesc (și din România) în contextul modernității actuale, în spiritul valorilor academice asumate de UBB, și anume Tradiție și Excelență. Așadar, ca universitate „world-class”, UBB gândește global, dar acționează atât global, cât și local, generând inovații cu efect global, aducând inovații internaționale majore în viața oamenilor din zona în care se află UBB și ducând tradițiile acestor zone în patrimoniul internațional.

În acest sens,  UBB a inițiat un program de cunoaștere și promovare a tradițiilor românești (UBB Cultural: Patrimoniu Tradițional Românesc), pornind de la bazinul academic și extensiile proprii, dar propunându-și să ajungă în final la toate zonele etnografice mari ale țării.  Un proiect specific în cadrul acestui proiect este „Psihologia și cultura românească în colindele din „țările” etnografice ale României”, inițiat în anul 2023, când au fost prezentate tradițiile din Maramureș și Satu Mare (Sătmar): Țările Codrului, Chioarului, Lăpușului, Maramureșului și Oașului.

În acest an, oaspeții rectorului UBB vor aduce pe scena Auditorium Maximum tradiții din Alba (Hopârta), Bistrița-Năsăud (Bârgău, Bistrița, Ilva Mare, Leșu, Salva), Hunedoara (Vața de Jos), Sălaj (Zalău).

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Detalii

Dată:
9 decembrie
Oră:
6:00 pm - 9:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Auditorium Maximum
Emanuel de Martonne, nr. 1
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google