UBB sprijină inițiativa antreprenorială prin Start-Up Nation 2025

3 iunie 2025

Centrul de Antreprenoriat al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), în parteneriat cu Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) și Centrul Teritorial AIMM Cluj din cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, organizează un eveniment de prezentare a programului Start-Up Nation – România, ediția 2024–2025.

Evenimentul va avea loc joi, 6 iunie 2025, începând cu ora 11:00, la sediul FSEGA, în Sala Bosch (etaj 1 – camera nr. 127), iar în funcție de numărul participanților, acesta va putea fi relocat în sala 001.

Programul Start-Up Nation este cofinanțat prin Fondul Social European Plus, în cadrul Planului Educațional Operațional 2021–2027, și oferă tinerilor antreprenori posibilitatea de a accesa finanțări nerambursabile de până la 250.000 lei pentru inițierea unei afaceri proprii.

Evenimentul se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din toate facultățile UBB și își propune să promoveze spiritul antreprenorial în rândul tinerilor, precum și încurajarea colaborării între mediul universitar și cel economic.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Centrului Teritorial AIMM Cluj, ai Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) și reprezentanți ai instituțiilor bancare partenere. Participarea este gratuită.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.