Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează, în perioada 18-19 septembrie 2025, conferința intitulată „Patrimoniul universitar (muzee, arhive, colecții de artă): statut, potențial, mize pentru viitor”.
Lucrările vor fi susținute în Sala Club a Colegiului Academic (spațiul Galeriei Paul Sima, str. Emmanuel de Martonne, nr. 1), joi, 18 septembrie, între orele 09:30-17:00, urmând ca vineri, 19 septembrie, de la ora 10:00 să aibă loc un tur ghidat prin patrimoniul UBB, cu plecare de pe Calea Moților nr. 11 (sala 300, etaj III). Programul complet poate fi consultat aici.
„Conferința reunește reprezentanți ai universităților din România într-un cadru dedicat reflecției și dialogului asupra patrimoniului universitar, un domeniu cu profunde valențe culturale, educaționale și identitare. Ne propunem să aducem în prim-plan atât diversitatea patrimoniului existent în mediul academic (muzee, arhive, colecții de artă, fonduri documentare), cât și necesitatea valorificării acestuia într-un mod coerent și sustenabil”, declară organizatorii.
Evenimentul oferă un spațiu de întâlnire între profesioniști, cadre universitare și specialiști în domeniul patrimoniului, în care să fie împărtășite bune practici, provocări întâmpinate și soluții posibile. Totodată, se vor contura direcții care să contribuie la revitalizarea și promovarea patrimoniului universitar autohton în raport cu necesitățile societății contemporane.
Conferința se va desfășura la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului „Rețeaua Națională a Muzeelor Universitare (ReNaMUNI)”, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării.
Participarea este liberă, iar publicul interesat este invitat să se alăture dialogului despre rolul educației prin cultură în mediul universitar.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.