Clarificări referitoare la utilizarea spațiilor CREIC și TEAM

16 ianuarie 2026

În contextul informațiilor apărute în spațiul public legate de desfășurarea activităților academice în spațiile CREIC și TEAM, Universitatea Babeș-Bolyai face următoarele precizări:

  • Cu privire la cele două spații au fost emise autorizațiile de securitate la incendiu nr.1100/20/SU-CJ din 10.07.2020, respectiv nr.1085/19/SU-CJ din 30.05.2019 pentru desfășurarea de activități administrative și de cercetare;
  • După preluarea acestor spații și amenajarea lor pentru desfășurarea de activități didactice, Universitatea a început demersurile pentru întocmirea documentațiilor în vederea actualizării scenariilor de securitate la incendiu, proces care nu a fost încă finalizat;
  • Prin hotărârea Consiliului Facultății de Matematică și Informatică din 17.10.2025 și Decizia Rectorului nr. 17336/2025 s-a decis încă din luna octombrie relocarea treptată a activităților didactice în alte spații, pe măsura identificării acestora;
  • Numărul studenților aflați simultan în spațiile didactice din clădirea CREIC nu a depășit niciodată 600 de persoane, vădit inferior plafonului de 1088 persoane, aprobat prin autorizația ISU nr. 1085/19/SU-CJ, astfel încât nu se poate vorbi de o periclitare a siguranței utilizatorilor acestor spații;
  • Până la finalizarea procedurilor de actualizare a scenariilor de securitate la incendiu și obținerea noilor autorizații, în spațiile respective urmează a se desfășura doar activități academice (de cercetare și administrative) acoperite de autorizațiile existente.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.