Încarc Evenimente

Vernisajul expoziției ARTMiND „Via contemplativa”, la UBB

5 februarie, 6:00 pm - 8:00 pm

30 ianuarie 2026

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Galeria Paul Sima, în colaborare cu Departamentul Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD), organizează vernisajul expoziției ARTMiND „Via contemplativa”, cu participarea doctoranzilor Costel Chițimuș, Călin Dumitrașcu, Gheorghi Schein.

Evenimentul va avea loc joi, 5 februarie 2026, la ora 18:00, în spațiul Galeriei Paul Sima (Clubul Casei Universitarilor, strada Emmanuel de Martonne nr. 1) și va fi curatoriat de drd. Gheorghi Schein și coordonat de lector univ. dr. habil. Georgeta-Olimpia Bera.

Expoziția „Via contemplativa” își propune să pună în lumină trei abordări distincte asupra peisajului ca subiect artistic. Astfel, se disting trei direcții picturale care aduc în prim-plan reactualizarea peisajului ca gen în arta contemporană, atât prin diversitatea limbajelor, cât și prin perspectivele multiple de captare a cadrelor naturale. Natura are capacitatea de a atinge spiritul prin profunzimea ei, îndrumându-ne spre o stare de meditație. Experiența vizuală, în subiectivitatea ei, ne duce cu gândul, printre altele, la înțelegerea neputinței și a fragilității umane. În acest context ia naștere genul pictural al peisajului, ca o oglindire a experienței lăuntrice a artistului”, se menționează în prezentarea expoziției.

Programul de vizitare este până joi, 5 martie 2026, de luni până vineri, în intervalul orar 15:00–17:00. Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Cramelor Recaș.

 

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Detalii

Dată:
5 februarie
Oră:
6:00 pm - 8:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Galeria Paul Sima
Galeria Paul Sima (Em. de Martonne nr.1) + Hartă Google