Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Concertul „Ecce Cor Meum” de Sir Paul McCartney va fi interpretat pentru prima dată în România

7 iunie, 8:00 pm - 9:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Corul Visszhang al UBB, organizează în premieră națională, în data de 7 iunie 2026, de la ora 20:00 concertul „Ecce Cor Meum” de Sir Paul McCartney. Evenimentul va avea loc la Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca, într-un cadru monumental și cu o puternică încărcătură spirituală, marcând totodată 20 de ani de la premiera mondială a lucrării la Royal Albert Hall din Londra.
Cunoscut la nivel mondial pentru activitatea sa în cadrul formației The Beatles și pentru cariera solo excepțională, Sir Paul McCartney este și autorul unor importante lucrări de muzică simfonică și corală, între care Liverpool Oratorio (1991), Standing Stone (1997) sau Ocean’s Kingdom (2011). Dintre acestea, Ecce Cor Meum ocupă un loc aparte în creația compozitorului, fiind considerată cea mai intimă și personală lucrare a sa.
Evenimentul reprezintă nu doar o premieră pentru publicul din România, ci și un moment istoric pentru viața muzicală a regiunii, aducând pentru prima dată în fața publicului est-european această lucrare de o rară profunzime spirituală.
Distribuția artistică reunește muzicieni și ansambluri de prestigiu:
  • soprana Kele Brigitta;
  • Corul de Copii al Operei Maghiare din Cluj-Napoca;
  • dirijor de cor: Fábián Apolka;
  • organist: Lokodi Lehel;
  • concertmaestru: Vincze-Dallos Csilla;
  • dirijor: Molnár Botond.
Accesul publicului este gratuit.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Detalii

Dată:
7 iunie
Oră:
8:00 pm - 9:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Organizator

Corul Visszhang

Loc de desfășurare

Biserica Sfântul Mihail
Piața Unirii
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google