Conf. univ. dr. Mihnea Stoica este cadru didactic și conducător de doctorat la Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate al Facultății de Științe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai (https://fspac.ubbcluj.ro/dcrpp/wp-content/uploads/2025/03/CV-Mihnea-Stoica-martie-2025.pdf). Aici predă cursuri și seminare aferente disciplinelor „Strategii de PR organizațional”, „Publicitate politică”, „Ideologii politice. Perspective comunicaționale”, „Comunicare și deliberare publică”, „Analiză de conținut în științele comunicării”. Este abilitat să conducă doctorate în domeniul științe ale comunicării.
Este licențiat în științe politice și în drept la Universitatea Babeș-Bolyai, a obținut diploma de master la Vrije Universiteit Amsterdam, în Regatul Țărilor de Jos și titlul de doctor la Universitatea Babeș-Bolyai cu o teză privind evoluția comparată a populismului în Europa. Din 2017 este și colaborator al TVR Cluj, realizator și moderator al emisiunilor „Sfertul Academic” (2017 – 2018) și „Actual Regional: Acasă în Europa” (2018 – prezent).
Este și directorul Centrului Cultural și Academic Olandez din cadrul UBB.
UBB ca spațiu de formare și carte de vizită internațională
Cum ați descrie, pe scurt, parcursul dumneavoastră profesional până în prezent? Ați ales UBB sau viața a ales pentru dumneavoastră?
Apropierea față de UBB a fost, cred, naturală. Am crescut în Cluj-Napoca, părinții și bunicii mei au fost studenți în acest oraș, ba chiar bunicii mei dinspre mamă au studiat la UBB în anii ’50 și am crescut cu gândul că, dacă voi rămâne în urbea în care m-am născut și voi urma studii superioare, voi merge la aceeași instituție – ceea ce am și făcut. Sigur, ulterior am luat calea străinătății pentru a aprofunda studiile și a mă dezvolta profesional, dar am știut întotdeauna că, dacă mă voi întoarce și voi dori să urmez o carieră didactică, voi încerca la UBB. Atât ca student, cât și ca angajat, am găsit aici un spațiu foarte apropiat de ceea ce am văzut în alte țări pe care le admir, ceea ce m-a încurajat și m-a făcut să mă apropii de universitatea noastră și mai mult. Așadar, o mare parte a parcursului meu profesional este legată de UBB, ceea ce – vreau să subliniez – a fost adesea o carte de vizită. Când am început studiile masterale în Amsterdam, mulți profesori olandezi știau de UBB, chiar colegi și specialiști în diferite domenii, pe care am avut șansa să îi întâlnesc.
Ce v-a atras inițial către domeniul comunicării politice?
Am manifestat un interes timpuriu pentru politică, astfel că am intuit că mare parte din ceea ce se întâmplă în spațiul politic este influențat de comunicare. Primele campanii pe care le rețin sunt cele din 1996, când aveam 8 ani, și – copil fiind – îmi aduc minte că am văzut fluturașe cu mesaje electorale, aruncate dintr-un avion care survola Clujul. Ei bine, acel moment mi-a creat o impresie puternică, pe care nu o pot uita nici acum. La fel și alte materiale de natură politică pe care ai mei, părinți și bunici, le primeau în poștă, le erau înmânate pe stradă sau pe care le vedeau la televizor. Am aflat mai târziu că acestea fac parte din instrumentarul mai larg al comunicării politice, dar am înțeles destul de devreme că impactul pe care îl pot avea este unul foarte puternic. De aici și atracția față de politică și mai ales față de comunicarea politică. Rămân la convingerea mea că cel puțin 90% din politică este reprezentat de comunicare – și atunci, întrebarea este: cum să nu te atragă, știind că foarte mult din ceea ce înseamnă percepție publică și, în definitiv, decizie politică, este modelat de comunicare?
Social media și Inteligența Artificială: Noua față a politicii
Ce rol joacă social media în formarea opiniilor politice astăzi? Faceți o comparație cu comunicarea de acum 30 de ani, să zicem.
Social media este, în cea mai mare măsură, noua față a comunicării politice. Fără tăgadă, rolul său este comparabil cu rolul pe care îl avea „mainstream media” acum 30 de ani. Țineți minte sloganul „Ați mințit poporul cu televizorul!”?. Dacă e să rămânem la metaforă, același „capăt de acuzare” îl vedem și la adresa social media. Așadar, nu comunicarea politică s-a schimbat, pentru că folosește în principiu aceleași strategii. S-au schimbat, însă, cel puțin alte trei aspecte: primul este viteza cu care se răspândește un mesaj. Ceea ce poate fi de bine, dar de cele mai multe ori este de rău – și aici intră toate discuțiile privind fake news, deepfake, populism, manipulare, invitații la extremism. Al doilea este cel care privește selectarea publicului-țintă: a devenit mai facil decât oricând să „targetezi” un anumit public la care vrei să ajungă mesajele tale. Direct, fără mari complicații. Iar al treilea aspect important este unul care ține chiar de percepțiile emițătorului: social media a schimbat percepția actorilor politici, în sensul în care acum toată lumea are impresia că poate deveni un mare politician doar postând pe social media. Paradoxal, uneori funcționează!
Cum vedeți evoluția domeniului comunicării politice în următorii 5-10 ani?
Și comunicarea politică va fi – deja este – marcată profund de emergența Inteligenței Artificiale. De altfel, Inteligența Artificială în sine devine o temă centrală pentru spațiul politic, pentru că are o putere transformatoare pe care nu o vedem decât, probabil, o dată la câteva generații. Sunt convins că nu suntem departe de momentul în care referiri la această temă vom găsi în programe politice sau electorale: vor fi unii actori politici care vor propune accelerarea dezvoltării IA, alții care o vor prezenta ca pe un pericol. În orice caz, comunicarea politică va intra într-o nouă etapă, în care probabil vom trece dincolo de teoriile propuse de Max Weber și Marcel Gauchet, asistând la o „revrăjire” a spațiului public: există o nevoie tot mai mare de salvatori – de altfel legitimă, dar de care vor profita unii actori politici lipsiți de consistență, însă perfect adaptabili vremurilor. Urmare a pandemiei de la începutul anilor 2020 și a războiului din Ucraina, am dezvoltat, ca cetățeni, o vulnerabilitate de-a dreptul periculoasă la populism, care mai are un avantaj: este la zi cu toate evoluțiile tehnologice și le folosește mult mai bine decât o fac actorii politici moderați.
Suntem vulnerabili, în proporții diferite, la manipulare. Sunt multe sfaturi care se desprind din studii mai vechi sau mai recente. Să nu uităm că și manipularea e la fel de veche precum însuși discursul politic, doar cadrele în care se manifestă sunt noi. O idee simplă, dar care poate fi eficientă: oricând un discurs politic sună prea bine pentru a fi adevărat, n-ar strica să facem un pas înapoi și să ne gândim: „oare n-a fost acesta croit special pentru a mă atrage?” Departe de mine gândul că nu există intenții bune în spațiul politic – ceea ce spun, însă, este că trebuie să gândim critic, mai ales când vin înspre noi mesaje de acest fel.
Anatomia populismului: Între doze necesare și iluzii periculoase
Observați o creștere a discursurilor populiste în Europa?
Nu neapărat. Ceea ce vedem, însă, este o diversificare a acestora. Populismul este un fenomen politic foarte vechi și, îndrăznesc să spun, nelipsit din discursul politic, chiar de la originile ateniene ale retoricii. Eu unul resping etichetarea ca „populist” doar a unor actori politici în contrapartidă cu alții, pentru simplul motiv că populist poate fi și discursul conservator, și cel progresist, și cel de stânga, și cel de dreapta. De altfel, aceasta este și una din primele dezbateri pe care le am cu studenții mei când ajung la această temă. Diferența o face „dozajul” în care este folosit. Până la un punct, populismul poate avea chiar valențe pozitive: permite ca mesajul să ajungă mai ușor la cetățeni, să fie inteligibil. De la un punct încolo, lucrurile devin periculoase, pentru că populismul crează iluzii, false așteptări, invită la intoleranță, aspecte care sunt incompatibile cu democrația liberală.
De ce au succes discursurile populiste și cele extremiste?
Succesul lor se explică prin prisma iluziilor pe care le creează, fiecare în felul său, pentru că e important de reținut: cele două nu sunt interșanjabile. Discursul populist, mai ales cel în doze mari – apropo de ideea anterioară, creează printre altele falsa impresie că politicianul care îl emite este un Salvator, că poate rezolva cu celeritate problemele cele mai grele cu care se confruntă cetățenii, și nu doar cele de ieri, de azi, ci mai ales cele care trenează de ani de zile, poate de decenii. Ei bine, în contextul unor crize suprapuse – cum sunt cele pe care le trăim acum, e de înțeles de ce există cetățeni, și nu puțini, care cad în această capcană. Și aici vorbim despre situații pe care le întâlnim în multe democrații ale lumii. Oamenii sunt obosiți și mai ales dezamăgiți de clasa politică, pe care o văd incapabilă sau de rea-credință și atunci simt nevoia depozitării încrederii lor într-un astfel de personaj. Din păcate, istoria a demonstrat-o cu vârf și îndesat: nu există soluții miraculoase pentru problemele cele mai dificile. Rezolvarea acestora are nevoie de timp, de expertiză, de răbdare, resurse pe care o parte a societății nu mai e dispusă să le ofere. Trist este că, într-un astfel de context, spațiul de reflecție și de construcție pe termen lung se reduce tot mai mult. Apoi, extremismul vinde ideea răzbunării: toți cei care au greșit societății vor plăti, ba chiar, uneori, extremiștii trec la fapte și utilizează violența fizică pentru a prezenta o mostră a ceea ce sunt capabili. Istoria e plină de astfel de momente, din păcate. Or, având în vedere situația în care ne aflăm, setea pentru răzbunare a unora e mare. De aici și adeziunea la astfel de apeluri. Așadar, cele două – populismul pe de o parte și extremismul pe de alta – sunt relativ diferite, dar e drept că, împreună, fac casă bună. Populismul este o strategie goală de conținut în lipsa unei ideologii, ca atare își caută un acoperiș deasupra capului, iar variantele extremiste ale ideologiilor sunt „gazde” primitoare pentru populism.
Lecții practice: De la Parlamentul European la televiziune
Cum v-a influențat experiența din Parlamentul European perspectiva asupra comunicării politice?
Consider perioada în care am lucrat la Parlamentul European ca fiind una din marile borne ale dezvoltării mele profesionale. A fost și primul meu loc de muncă real. Aveam puțin peste 20 de ani și, în tot entuziasmul meu de atunci, experiența aceasta mi-a dat o altă perspectivă, din interior, asupra modului în care funcționează comunicarea politică. Și nu oricum, ci în contextul extraordinarei diversități ideologice și culturale pe care numai la instituțiile europene din Bruxelles o poți întâlni. Partide politice sau familii politice europene despre care puteam doar citi erau, acum, o prezență constantă pe agenda întâlnirilor de lucru. Am întâlnit atunci personalități politice despre care scria toată presa din Europa. Am văzut cu ochii mei politica europeană, din spatele scenei. Tot atunci, am înțeles resorturile la care poate apela comunicarea politică și de care e nevoie ca mesajul să ajungă la publicul său țintă. Am descoperit că puține lucruri sunt întâmplătoare în comunicare și că fără o pregătire constantă și strategică, indiferent cât de bine construit e un mesaj, acesta va rămâne fără impact.
Ce diferențe majore există între comunicarea politică la nivel național și cea europeană?
Există o serie de diferențe între comunicarea politică europeană și cea națională, mai ales dacă ne referim la cazul României: unele privind conținuturile, iar altele care privesc dinamica. În ceea ce privește temele, conținuturile așadar, agenda europeană se suprapune rareori celei naționale. Nu le acordăm încă atenția cuvenită, iar asta și pentru că, de multe ori, nu realizăm întru totul că Uniunea Europeană suntem și noi, că putem influența și noi temele europene, mai ales având în vedere numărul mare de membri ai Parlamentului European. Dar dincolo de acest aspect, adesea comunicarea politică de la Bruxelles trebuie să navigheze prin complexitatea instituțională și de perspective care e la un cu totul alt nivel în raport cu ceea ce se întâmplă pe plan local. Mai mult, comunicarea politică din România e intens personalizată, ceea ce rar vezi la nivel european. De aici și tendința spre conflict, orgolii și vendetă. Cât privește dinamica, la nivel național lucrurile sunt într-un permanent freamăt, comunicarea politică devine un zgomot de fundal deranjant. Similar e și în alte țări, nu e doar cazul României. La nivel european, însă, există, cel puțin deocamdată, o mai mare predictibilitate a comunicării.
Cum v-a ajutat experiența din media (TV) în activitatea didactică?
Aș vrea să menționez de la bun început că, în ciuda experienței de peste zece ani în media, nu mă consider jurnalist, n-am nici măcar pretenția de a fi om de televiziune, chit că din acești ani, cei mai mulți i-am petrecut alături de TVR Cluj. N-am făcut-o niciodată public, așa că aș vrea să profit de această ocazie să îi laud pe cei cu care lucrez la studioul regional al televiziunii române: sunt o echipă de profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, de la care am învățat multe și care mi-au schimbat, de multe ori involuntar, perspectiva asupra comunicării media. Am înțeles deschiderile și limitele care există în acest domeniu. Sunt câteva teme despre care discut cu studenții mei și cărora le pot împărtăși din propria-mi experiență, ca urmare a acestei experiențe: concepte precum „framingul” și „primingul”, de exemplu, nu sunt doar teorii, sunt realități cu care ai de-a face în comunicare. Am avut și studenți pe care i-am dus în practică la TVR Cluj și pentru care acesta a fost primul contact real cu o organizație media, ceea ce a fost important pentru ei. Colaborarea cu TVR Cluj este o altă bornă importantă în dezvoltarea mea profesională și sunt recunoscător pentru tot ce-am învățat și continui să învăț, putând astfel transmite mai departe și studenților.
Ce teme de cercetare vă preocupă cel mai mult în această perioadă?
Sunt fascinat de Inteligența Artificială – dar cine nu este? –, de modul în care aceasta apare în discursul politic și de felul în care influențează percepția publică. Am realizat împreună cu colaboratorii mei și o serie de cercetări care sperăm că vor fi publicate în reviste de specialitate în perioada următoare. Am descoperit, spre pildă, că există o legătură între vârstă și teama față de IA. Cu cât ești mai tânăr, cu atât ți-e mai teamă de Inteligența Artificială, ceea ce poate suna paradoxal, dar e o realitate socială încă trecută cu vederea. Am aflat, totodată, că dincolo de spaima că ne va înlocui inteligența artificială sau că există o ocultă mondială care complotează împotriva noastră folosind IA, oamenii au o anxietate reală privind gradul în care se simt pregătiți să interacționeze cu IA. Apoi, sigur, rămân la tema pe care n-am părăsit-o de când eram student masterand, și anume populismul. Este o realitate periculoasă care a prins rădăcini și care necesită o atenție detaliată și nuanțată, dacă vrem să facem față discursului urii pe care îl potențează populismul. De asemenea, dezvolt, împreună cu echipa de cercetare din care fac parte, platforme denumite busole digitale, care sondează opinia publică pe diferite teme, mai ales cele privind percepțiile politice.
Ce înseamnă să fii un bun patriot, azi?
Cred că dragostea față de țara ta nu trebuie strigată în piața publică. Sigur, poți să faci și asta, dar nu înseamnă că ești automat un „bun patriot”. Ca orice alte forme de dragoste, și aceasta necesită eforturi reale și consistență, mai ales în relația cu alții. Contează mult modul în care te comporți în varii contexte, înțelegând că și tu ești un reprezentant al țării tale – fie că ai, fie că nu ai o anumită funcție. De altfel, înainte să te înțelegi mai bine pe tine, probabil n-ar strica să îi înțelegi și pe ceilalți, să comunici cu alții, să ai mai puține certitudini și mai multe curiozități. De aceea, n-aș pune semnul egalității între patriotism și recent vehiculatul suveranism. Sunt două concepte diferite. Apropo de asta, am avut șansa de a-l întâlni pe marele savant Geert Hofstede, cunoscut pentru studiile sale fascinante privind culturile naționale. Mi-a spus, la un moment dat, că cel mai bun antidot la ultra-naționalism, actualul suveranism, este ca în contexte multiculturale să adresăm mai degrabă întrebări, decât să avem certitudini. E un aspect la care mă gândesc des când interacționez cu persoane din alte țări.
Vă rugăm să transmiteți un mesaj viitorilor studenți UBB
Venind la UBB faceți cea mai bună alegere! Universitatea noastră vă va crea toate condițiile pentru a vă dezvolta așa cum vă doriți, la un nivel comparabil cu marile universități europene. O spun în cunoștință de cauză: după ce am absolvit licența la UBB, am ajuns la master la universitate în Amsterdam, unde, ca student, nu m-am simțit cu nimic mai prejos decât colegii mei olandezi, danezi, britanici, sau de orice altă naționalitate, iar asta ca urmare a experienței mele de la UBB. Vă doresc tuturor succes și nu uitați că, prin voi, lumea poate deveni una mai bună!