Rectorul UBB, dialog despre inteligența artificială, educație și mintea umană, la Cluj Innovation Days 2026

29 mai 2026

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. psih. Daniel David, a fost invitat la Cluj Innovation Days 2026, pentru a vorbi despre rolul inteligenței artificiale în educație și psihologie (mintea umană/sănătatea mintală).

Întrucât spațiul pentru prezența la eveniment a permis un număr limitat de locuri, iar întrebările primite atât înainte, cât și după desfășurarea lui au arătat un interes deosebit pentru tema discutată, prezentarea a fost sintetizată de rectorul UBB astfel:

„ (1) Am fost invitat să vorbesc despre impactul inteligenței artificiale (AI) în educație (probabil ca profesor și fost ministru al educației și cercetării) și în psihologie/asupra minții umane (probabil ca psiholog și cercetător în psihologie).

(2) Este un demers riscant, pentru că în 20 de minute trebuie să abordezi, în fața unui auditoriu educat și pretențios, o temă care a polarizat deja societatea și pentru care datele pe care le avem sunt încă preliminare și/sau mixte, amestecate cu demersuri de pseudoștiință.

(3) Dar nu am refuzat, mai ales că este vorba despre o criză și lupta între paradigme diferite și adesea opuse, și astfel poate că pot ajuta oarecum ca paradigma bună să câștige.

(4) Înainte de a intra în detalii, să înțelegem contextul istoric: la fiecare „Revoluție Industrială” (din cele 4 sau 5, în funcție de cum le numărăm) se problematizau cel puțin trei „catastrofe” posibile: (a) afectarea sănătății omului; (b) pierderea locurilor de muncă; (c) alienarea umană/afectarea umanului.

(5) În general, aceste „catastrofe” nu s-au concretizat la nivelul prezicerilor, avantajele depășind în timp dezavantajele! Puțini dintre noi ar alege astăzi să trăiască în vremurile dinaintea revoluțiilor industriale.

(6) Noua tehnologie – fie că o vedem ca un sfârșit de revoluție industrială 4.0 sau de început al unei revoluții industriale 5.0 – deci și inteligența artificială: (a) este aici să rămână și să se dezvolte și (b) în sine nu este bună sau rea, dar poate deveni așa în funcție de cum o utilizăm.

(7) Așadar, trebuie să o utilizăm adecvat, adică constrânsă de (a) etică (pentru a nu polariza  și dezavantaja oamenii în funcție de resursele pe care le au); (b) siguranță (pentru oameni și societate) și (c) eficiență (incluzând și analize de tip „cost-effectiveness”).

(8) În educație, AI folosit adecvat (ex. ghidat de procese psihopedagogice moderne) poate să devină un instrument atât al elevului/studentului, cât și al profesorului, prin care aceștia devin mai eficienți în co-crearea de competențe, inclusiv în eficientizarea administrativă a procesului educațional. Ca un nou pas, AI poate deveni în timp un asistent educațional (oferind educație personalizată, mai ales când profesorul nu este disponibil), iar într-un viitor distant chiar un „AI teacher”, pregătit și monitorizat însă de profesori umani. Ca ministru, în programul de reforme QX (https://danieldavidubb.wordpress.com/2025/12/22/program-ministerial-proviziunea-caleaqx/), am introdus astfel de proiecte punctuale (https://www.edu.ro/press_rel_23_2025) și am asigurat derularea în bune condiții a unora pe scară mai largă (ex. programul de pedagogie digitală), unele urmând să se finalizeze și cu un Ghid de utilizare a AI în educație (https://news.ubbcluj.ro/ghid-de-bune-practici-ai-in-educatie-prezentat-la-ubb-in-cadrul-evenimentului-de-inchidere-a-proiectului-clasa-viitorului-pedagogie-digitala/).

(9) În psihologie, AI folosit adecvat (ex. prin activarea, nu reducerea efortului cognitiv) poate dezvolta mintea umană și poate deveni un instrument al psihologului prin care devine mai eficient. Și aici, ca un nou pas, AI poate deveni un asistent psiholog, iar într-un viitor distant chiar un „AI psychologist” (oferind asistență psihologică în condiții de viață cotidiană, mai ales când nu este disponibil un psiholog), pregătit și monitorizat de psihologi umani. Ca specialist, am implementat astfel de proiecte, unele când astfel de idei erau încă incipiente la nivel internațional (https://www.youtube.com/watch?v=m01F2cx1gVA&t=3s), altele mai recent (https://news.ubbcluj.ro/cercetatorii-ubb-arata-cum-pot-fi-utilizati-robotii-in-terapia-copiilor-cu-autism/).”

(10) Într-o dezvoltare mai îndepărtată, dacă AI va deveni un agent cu drepturi și obligații, accentuarea unor constrângeri etice și de siguranță pentru oameni și societate este importantă.”
Rectorul adaugă, în acest sens, că utilizarea unor norme asemănătoare „legilor roboticii” propuse de Asimov va fi fundamentală pentru specia noastră, astfel încât omul să folosească AI, nu invers.