Prelegerea cu tema „Dincolo de semn – tatuajul”, desfășurată la UBB

Centrul de Filosofie Aplicată al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai o va avea ca invitată la Atelierul Multidisciplinar și Interuniversitar de Filosofie și Antropologie Medicală pe Roxana Elena Stănescu, conservator la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.
Roxana Elena Stănescu va susține o prezentare pe tema „ Dincolo de semn – tatuajul”.
Întâlnirea va avea loc miercuri, 21 noiembrie 2018, de la ora 18.00, în clădirea Clinicii „Medicală II” (str. Clinicilor nr. 2-4, et. II, Sala Bibliotecii).
Atelierul este un centru de excelență acreditat în cadrul Centrului de Filosofie Aplicată de la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB şi se desfăşoară sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai, fiind un cadru informal de discuţii multi- şi transdisciplinare, axate pe chestiuni care se află la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.).
Pentru mai multe informații vă invităm să accesați www.afsam.eu.