Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca organizează în perioada 10-16 iunie 2019 o expoziție de bonsai.
Evenimentul va avea loc în incinta Serelor mici (în apropierea Grădinii japoneze) și va putea fi vizitat zilnic între orele 10.00 -18.00, fără taxă suplimentară, doar pe baza biletului de intrare în grădina botanică.
Denumirea de bonsai vine din japoneză și se referă la arta de a crește o plantă sau un grup de plante intr-un ghiveci (“bon” = bazin, ghiveci și „sai”= a planta). Istoria bonsaiului este una veche (peste 1500-2000 de ani) și pleacă din China unde erau cunoscuți sub denumirea de penjing. În ultimii 50 de ani acești copaci miniaturali au devenit foarte populari în întreaga lume.
Exemplarele ce vor putea fi admirate la expoziție sunt bonsai cu vârste cuprinse între 7 și 26 de ani, obținuți din butași și semințe, în Gradina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca.