Senatul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a aprobat luni, 22 iunie 2020, absorbția Universității „Eftimie Murgu” din Reșița (UEMR), demersul pornit la propunerea UEMR fiind inițial susținut în unanimitate de Consiliul de Administrație și Senatul UEMR, iar apoi de Consiliul de Administrație al UBB.
Motivația UBB față de acest demers este legată de (1) dezvoltarea unor specializări noi din zona ingineriei/tehnologiei (complementare celor deja existente în UBB, în condițiile în care UBB are deja în structură două facultăți de inginerie și programe de inginerie/tehnologie derulate și în alte facultăți ale Universității), (2) extinderea bazinului academic pentru specializările existente deja în UBB și (3) ancorarea în proiectele paneuropene de tip Danubius. Nu în ultimul rând, în spiritul Legii Educației Naționale (LEN) din 2011, este vorba despre o concentrare a resurselor academice, cu impact asupra dezvoltării regionale din Reșița/Caraș-Severin (inclusiv pentru comunitățile românești din zona de graniță cu România).
„Știm că prezența academică în județele țării contribuție la dezvoltarea economică și socială a acestora. România a ales, imediat după Revoluția din 1989, calea de a înființa universități în județele țării. Din păcate această strategie nu a dat mereu rezultatele scontate, multe din aceste universități neavând forța academică de a se dezvolta ca universități locale/regionale puternice, din motive academice, demografice, de legislație și/sau de resurse locale. LEN din 2011 a propus o altă cale și anume concentrarea de resurse academice prin fuziunea universităților locale cu cele tradiționale, primele devenind astfel extensii ale acestora din urmă, extensii care să susțină apoi eficient dezvoltarea locală/regională. Asta este ceea ce am făcut prin acest demers, gândit astfel într-o logică «win-win». Sperăm ca acest demers să fie urmat și de alte universități mari ale României, pentru a concentra și a distribui inteligent resursele academice ale țării”, declară rectorul UBB prof. univ. dr. Daniel David.
Prin acest demers Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița va deveni Centrul Universitar UBB din Reșița, ca o extensie a UBB, având în structură Facultatea de Inginerie (cu programe la nivel de licență și master, inclusiv Școala doctorală) și alte programe academice derulate la Reșița, dar incluse în facultățile UBB din Cluj-Napoca.
Referindu-se la acest aspect, rectorul UBB precizează că „în acest fel integrăm UEMR în UBB, dar respectăm și încurajăm tradiția (prin Facultatea de Inginerie, pe care, în timp, dorim să o profilăm mai bine național/internațional) și excelența locală/regională (prin funcționarea programelor din extensie în logica academică a UBB), totul fiind gândit într-un parteneriat strategic cu autoritățile locale, pornind și de la unele componente validate ale experienței academice locale. Într-adevăr, vom merge la Reșița nu doar cu practicile academice ale UBB, ci și cu experiența UBB (inclusiv specialiștii proprii) în relația bidirecțională dezvoltarea locală/regională.”
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița s-a înființat în anul 1992, având ca punct de plecare învățământul tehnic superior – Institutul de subingineri înființat în 1971 – și tradiția în inginerie din Reșița, unul dintre cele mai vechi și mai importante centre metalurgice şi constructoare de mașini din România (cu începere din 1771), UEMR proiectându-se ca o universitate cu rol local/regional.
În continuare, pentru formalizarea fuziunii vor fi parcurse etapele legale cerute de legislația națională, prin Ministerul Educației și Cercetării.
Puteți consulta Hotărârea Consiliului de Administrație al UBB cu privire la fuziunea prin absorbție a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.