24 octombrie 2024
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. psih. Daniel David, l-a avut ca oaspete pe Excelența Sa Artūras Žurauskas, ambasadorul Lituaniei în România, alături de consulul onorific al Lituaniei la Cluj-Napoca, Anca Rarău.
Discuțiile începute cu prezentarea UBB au vizat legăturile istorice dintre Universitatea din Vilnius și Universitatea Babeș-Bolyai, regele Uniunii Polono-Lituaniene, Ștefan Bathory, fiind cel care a semnat diplomele de fondare a celor două universități la Vilnius: în 1579 – pentru Universitatea din Vilnius și în 1581 – pentru Universitatea din Cluj.
De asemenea, s-au discutat colaborările academice dintre România și Lituania pe linia educației și cercetării-dezvoltării-inovării, cu accent pe cele ale UBB.
În final, s-a explorat și organizarea unui centru academic dedicat limbii, culturii, literaturii și istoriei Lituaniei și/sau țărilor baltice, aspect care va fi analizat în următoarele luni.
Ambasadorul Lituaniei în România a fost însoțit, în vizita pe care a întreprins-o la UBB, și de soția sa, Dalia Žurauskienė.