Centrul de Cooperări Internaționale (CCI) al Universității Babeș-Bolyai lansează, în premieră pentru România, un tutorial animat destinat studenților care beneficiază de mobilități Erasmus. Videoclipul prezintă tinerilor, prin intermediul personajului animat E, care sunt pașii preliminari pe care trebuie să îi parcurgă pentru a-și întocmi dosarul necesar plecării în mobilitate.
Deși demersul a fost inițiat în urmă cu mai multe luni, ideea s-a dovedit a fi mai mult decât binevenită în contextul actual al pandemiei, deoarece astfel ar putea fi redus contactul fizic pe care studenții îl au cu personalul Biroului CCI din cadrul UBB, precum și unii cu ceilalți.
„Ideea ne-a venit ca urmare a numărului foarte mare de studenți pe care trebuie să îl îndrumăm. În anul universitar care a trecut (2018/2019), am schimbat, cu universitățile partenere, un număr de 594 studenți outgoing și 292 studenți incoming, beneficiari ai mobilităților Erasmus, ceea ce reprezintă un pas foarte mare pentru o instituție de învățământ superior din România. Pe toți acești tineri îi consiliem în cadrul Biroului Erasmus al UBB, pentru ca documentația să fie întocmită în mod corect, având în vedere că se finanțează din fonduri europene”, au declarat prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu, Directorul CCI și dr. Ramona Onciu, șeful Biroului Erasmus al UBB.
Videoclipul poate fi vizionat accesând pagina de Facebook Erasmus at UBB https://www.facebook.com/erasmus.atubb.3/videos/693749294769633/ și pe site-ul CCI https://cci.ubbcluj.ro/erasmus/erasmus.php. Lansarea acestuia devine extrem de oportună în contextul pandemiei COVID-19, având în vedere că obiectivul Biroului Erasmus este tocmai acela de a gestiona mobilități internaționale destinate studenților care călătoresc în țări din toată lumea.