Într-o lume în care cuvântul este cel care deschide drumuri, Cătălin a învățat să comunice dincolo de cuvinte. Nu pentru că ar fi vrut, ci pentru că realitatea sa diferă. Student în anul I la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la specializarea Informatică Economică, Cătălin este unul dintre acei tineri care îți arată, prin simpla lui prezență, că limitele sunt adesea doar niște convenții.
În Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, matematica i-a oferit un refugiu ordonat într-o lume adesea haotică. Diriginta i-a văzut potențialul și i-a sugerat să-și continue studiile. A fost mai mult decât un sfat: a fost direcția de care avea nevoie.
„De la început voiam să devin profesor de matematică. Visam să mă întorc la liceul meu, să predau copiilor surzi în limba lor maternă – limba semnelor. Dar, pe parcurs, am descoperit informatica și mi-am dorit să învăț mai mult.”
În momentul în care a intrat la UBB, distanța dintre liceu și universitate s-a simțit ca un salt. Într-un mediu în care totul este rapid și dens, Cătălin a trebuit să reconstruiască, zilnic, firul cursurilor, învățând termeni necunoscuți și adaptându-se la un ritm diferit. Sprijinul interpretului în limba semnelor a devenit esențial. Universitatea Babeș-Bolyai este, în prezent, singura din România care oferă constant acest serviciu prin Centrul pentru Studenți cu Dizabilități.
„Nu simt că sunt dezavantajat. Dimpotrivă. Interpretul mă ajută să accesez informația, să fiu prezent. E greu uneori – mai ales când profesorii vorbesc foarte repede – dar ne adaptăm, luăm notițe împreună.”
Memoria vizuală îl ajută să fixeze conceptele, iar atenția la detalii este una dintre calitățile care îl diferențiază. Cătălin este perfecționist, ambițios și mereu cu gândul la viitor.
A participat la proiecte internaționale – o tabără tehnologică în Italia, un program Erasmus în Letonia – și aceste experiențe i-au confirmat că este pe drumul cel bun. Încă lucrează la încrederea în sine, la ieșirea din zona de confort.
„Încă învăț să mă integrez. Colegii sunt deschiși, unii chiar vor să învețe limbajul semnelor. Dar comunicarea rămâne o provocare. Cred că trebuie să existe mai multe punți. Nu toți trebuie să știe limbajul semnelor, dar e important să vrei să înțelegi.”
Ceea ce îl motivează nu este doar succesul personal, ci dorința de a da mai departe. Visează să predea matematică, să sprijine tinerii surzi, să contribuie la o societate în care dizabilitatea nu este o lipsă, ci o formă de diversitate. Într-o lume ideală, fiecare școală ar avea un interpret, iar fiecare copil surd ar învăța în limba în care se simte acasă.
Astăzi, în sălile de curs ale UBB, Cătălin construiește punți – între limbaje, între lumi, între generații. Încă nu știe exact ce va face peste zece ani, dar știe ce nu va abandona: dorința de a fi de folos.
