
Universitatea Babeș-Bolyai organizează cea de-a 10-a ediție a Școlii de vară Gutenberg pentru elevii vorbitori de limba germană din sud-estul Europei. La evenimentul organizat în perioada 17-24 iulie 2019 vor participa peste 200 de tineri vorbitori de limba germană din peste 40 de orașe din România, dar și străinătate.
Studenții organizatori își propun să pună bazele cunoștințelor prin care participanții pot organiza proiecte în limba germană pe cont propriu în școlile lor, după terminarea școlii de vară. Așa a luat formare Rețeaua Gutenberg. Această rețea este o structură de tip federativ, care în 2019 are drept membri 17 organizații de elevi și 3 organizații studențești (în Cluj-Napoca, București și Iași). Numărul de voluntari vorbitori de limba germană depășește 300 de tineri activi. Toate acestea, drept rezultat al edițiilor anterioare ale Școlii de vară Gutenberg.
Asociația Gutenberg își propune astfel să aibă un impact la nivel național prin transmiterea cunoștințelor de management de proiect elevilor participanți. Al doilea pas, este testarea cunoștințelor în practică, pe parcursul unui an de zile, prin organizarea a minim două proiecte în școlile și orașele din care aceștia provin.
Școala de vară Gutenberg este prilejul prin care acești tineri se întâlnesc să discute și să se dezvolte în continuare, iar locul lor de întâlnire este Universitatea Babeș-Bolyai. Universitatea sprijină acest proiect încă de la prima ediție cu spații, cămine și profesori universitari ai liniei germane de studiu, care sunt alături de această inițiativă.
Pentru cei care doresc să se înscrie la următoarele ediții, informații veți putea găsi pe site-ul Asociației Gutenberg (în limba germană) și pe www.TabaraDeGermana.ro (în limba română).