Concurs care înlocuiește admiterea la UBB pentru liceenii pasionați de fizică

9 noiembrie 2025

Liceenii pasionați de fizică au șansa de a intra cu media 10 la Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) fără a participa la examenul de admitere, dar participând la Concursul „Augustin Maior” organizat în data de 22 noiembrie 2025 de universitatea noastră.

Înscrierile se desfășoară exclusiv online, începând cu data de 3 noiembrie 2025, la adresa
http://atom.ubbcluj.ro/am/, unde candidații trebuie să  completaze şi să încarce o cerere de înscriere, precum și adeverinţa de şcolarizare emisă de liceul la care studiază, dar și dovada de achitare a unei taxe de 30 de lei, egală cu taxa de procesare a datelor stabilită de UBB pentru admiterea la licenţă. Candidații la concursul „Augustin Maior” vor fi scutiți de plata acestei taxe la înscrierea la concursul de admitere la facultate.

În cadrul concursului, elevii vor trebui să rezolve, la alegere, două dintre cele 4 probleme propuse de organizatori, programa detaliată fiind afişată pe site-ul concursului (https://phys.ubbcluj.ro/augustinmaior/).

Elevii care obţin cel putin 90 de puncte (din 100 posibile) vor primi diplome si vor putea fi admişi cu media 10 la concursul de admitere la UBB, în limita locurilor disponibile. Liceenii  care obţin între 70 și 90 de puncte vor putea fi admiși cu o media de admitere de peste 9.50 (medie admitere=[(punctaj concurs/60)+ 25/3]).

Admiterea nu va fi însă realizată automat, fiind condiţionată de promovarea examenului de Bacalaureat și de parcurgerea etapelor de admitere (înscriere, confirmarea locului), conform regulamentelor de admitere ale UBB.

„Din dorinţa de a oferi cât mai multor elevi şansa participării la concurs, după o experienţă de mai mulţi ani în organizarea acestuia, Consiliul Facultăţii de Fizică a hotărât derularea a două etape în fiecare an școlar. Programa concursului se adresează elevilor de liceu din clasele a XI-a şi a XII-a, astfel că un elev poate participa de 4 ori la concurs fiind liber să-şi aleagă, apoi, cel mai bun rezultat pentru a participa la admiterea la facultate”, spun organizatorii concursului.

Ediția de toamnă din acest an va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie 2025, începând cu ora 10:45, atât la sediul Facultății de Fizică a UBB, cât și în localități în care a fost înregistrat un interes semnificativ la ediţile anterioare ale concursului: Colegiul Naţional „Székely Mikó” (str. Mikó Imre, nr. 1) din Sfântu Gheorghe, precum şi Liceul Teoretic „Tamási Aron” (Str. Baróti Szabó Dávid nr. 34) din Odorheiu Secuiesc.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.