Mihai Pușcaș este profesor universitar în cadrul Departamentului de Taxonomie și Ecologie, Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, director al Grădinii Botanice Alexandru Borza a UBB și, în cadrul acesteia, cercetător științific II (CSII) – curator al CL Herbarium, care cuprinde în colecțiile lui aproximativ 700.000 de specimene, cea mai mare colecție științifică de acest tip din România și una dintre cele mai mari din lume.
Dincolo de CV, găsim un om pasionat de natură și un cercetător dedicat (https://scholar.google.com/citations?hl=ro&user=VaFydREAAAAJ&view_op=list_works&sortby=pubdate), cu viziune, care crede în rostul și perenitatea muncii.
„Totul e legat de plante, ele ne asigură totul”
Ce ne învață plantele?
Nu prea sunt aplecat spre partea poetică. Lumea e concretă, există niște relații logice perfecte în natură. Plantele ne asigură totul. Desprinderea noastră de natură e foarte recentă, istoric și filogenetic vorbind. Ca specie, am devenit sedentari și am început să construim ceva artificial recent. Și atunci avem nevoie de verde pentru starea de spirit, nu putem sta în forme de beton complet lipsite de plante pentru că apare o senzație de neplăcere. Ca urmare, avem parcuri, plante decorative… Orice, de la oxigenul pe care-l avem până la hrana pe care o consumăm, totul e legat de plante. Nu există viață pe Terra fără plante, depindem complet de ele. Pot să ridic mâna și asta se datorează plantelor, ele ne dau energie. Ce fac plantele? E absolut senzațional și niciun alt grup nu face asta (în afară de alge, care, până nu demult, tot în regnul plante erau incluse): captează energia de la soare și ne-o stochează în alte tipuri de energie chimică pe care noi o putem utiliza. Noi trăim pe baza energiei soarelui, dar nu o putem utiliza direct. Asta fac plantele, fotosinteză. Faptul că ridic mâna, că gândesc se datorează, până la urmă, plantelor.
Ecologia montană – domeniu de interes, de cercetare și mod de viață
Aceasta îmi este specializarea. În urmă cu 25 de ani, abia intrasem în Grădina Botanică și, printr-o conjunctură fericită, am intrat în legătură cu Laboratorul de Ecologie Alpină din Grenoble, unul dintre cele mai bune laboratoare din lume pe acest domeniu, care dorea o colaborare pentru studii specifice. Ideea m-a atras imediat, munții sunt și estetici, și atrag din prima. Dacă mergem acum oriunde în week-end, e plin de montagnarzi, merg să descopere acest mediu cu efort, nu poți descrie marea cuiva care nu a văzut-o, la fel și cu munții, nu poți descrie senzația aceea cuiva care nu a urcat pe munte. Atractivitatea aceasta… plus că regiunile muntoase sunt cele mai diverse sub raport biologic și foarte multe plante și alte organisme care sunt unice se găsesc doar acolo. Prin această colaborare, mi-am dezvoltat ulterior și toată partea științifică referitor la studiul acestor plante, care trăiesc în ecosisteme deasupra limitei pădurii, mai dure, dar excepționale din punctul de vedere al compoziției, al unicității care există acolo. Din asta mi-am făcut și un mod de viață, toate verile știu că vreau și trebuie să merg pe munte pentru că nu putem replica în laborator partea aceasta și atunci, începând din iunie și până în august, am activitate de teren.
Despre schimbările climatice: „Temperaturile medii din toate regiunile globului cresc constant”
Faptul că există schimbări climatice e un lucru obiectiv, nu are legătură cu impresiile, există măsurători cu termometrul. Suntem într-o perioadă în care temperaturile medii din toate regiunile globului cresc constant, mai accelerat sau mai lent, după regiune. Acest lucru este clar, se întâmplă și aici în Carpați. Temperatura nu este niciodată liniară, ci fluctuează. Dar, din 2000 încoace, temperaturile urcă constant și cu fluctuații tot mai mari. Știm din geologie că au existat tot timpul variațiuni climatice importante, ere în care a fost mult mai cald sau mult mai rece. Ceea ce intervine acum este rapiditatea cu care se produc aceste schimbări și scara la care ele intervin. Pare să fie ceva nou. Aici cu siguranță și activitatea umană a avut ceva de spus. E un pic dificil de decelat între cele două, variațiuni climatice naturale și activitatea omului. Ultima mică eră glaciară s-a terminat în secolul XIX. Evul Mediu a fost mai cald, au fost mai multe precipitații, după care a venit o răcire a climatului. În secolul XIX a fost și boom-ul industrial, revoluția industrială începută în Marea Britanie. Una din marile schimbări a fost utilizarea fără precedent a combustibililor fosili, o sursă de carbon care a fost stocată milioane de ani și care a fost arsă și s-au eliberat cantități mari de diferite gaze. Acestea două cauze au mers în paralel. Organismele, ecosistemele nu sunt pregătite pentru rapiditatea acestor schimbări. Deocamdată nu știm toate mecanismele și cât de mare o să fie influența lor. Avem câteva experimente și în partea aceasta de schimbări climatice și cât influențează distribuția plantelor, unele publicate în reviste internaționale prestigioase.
Cum se adaptează plantele la schimbare?
Există așa numita termofilizare a ecosistemelor. Ecosistemele care sunt adaptate la rece din etajul alpin al munților înalți, oarecum similare cu cele de tip tundră, din Arctica, cele care se găsesc la peste 2000 de metri altitudine, deci și în Carpați, sunt ecosisteme foarte rezistente în sine, dar foarte fragile la impactul uman, cum ar fi activitățile de pășunat sau trekking. Se observă că plantele pe care, în mod natural, le vedem la altitudini mai joase, urcă în altitudine în ultimele decenii. În mod obișnuit, semințele au fost duse mereu la acele altitudini, dar dacă cumva au germinat (ecosistemele alpine sunt medii dure), majoritatea au fost eliminate. Acum, plantele mai termofile, iubitoare de căldură adică, din etajele mai joase se stabilizează la aceste altitudini. Termofilizarea a fost observată la nivelul tuturor munților din Europa prin măsurători, nu prin modele de extrapolare matematică.
În siturile pe care le avem în monitorizare, avem loggere (termometre) care măsoară temperatura din oră în oră, în total peste 25 de ani de măsurători care ne arată clar o creștere a temperaturii. Ca urmare, există un potențial pericol să dispară anumite specii unice, care există doar acolo. Partea de endemism e legată în special de munți unde, la etajele superioare, găsim cele mai multe specii unice. Unele dintre ele sunt sub presiune, ar putea ajunge în declin.
„Cel mai vechi organism de pe Terra identificat și documentat e din Carpați și are peste 64000 de ani”
Pe de altă parte, reziliența acestor ecosisteme este importantă, aici găsim printre cele mai bătrâne exemplare din Europa. Într-un experiment pe care l-am făcut cu o doctorandă din Basel, am măsurat în Alpi, în Arctica și în Carpați vârsta acestor plante, plante ierboase în majoritate. Acolo am identificat clone care treceau de 5000 de ani. Cu toate schimbările climatice care au avut loc în ultimii 5-7000 de ani, individul (nu specia) a rămas „in situ”. Cel mai vechi organism de pe Terra identificat și documentat e din Carpați, nu departe de Vatra Dornei. Este o plantă din familia păpădiei (poate cea mai diversificată familie de pe planetă), o plantă foarte-foarte specială, Andryala laevitomentosa, care crește doar acolo, pe stânci. Împreună cu colegi din Cehia și Slovacia am datat clonele respective la peste 64 000 de ani. Metoda de determinare a fost „molecular clock”, metodă validată și acceptată științific, bazată pe probabilitatea de mutații care există între diverse organisme. Am publicat rezultatele cercetărilor și măsurătorilor noastre în „Journal of Biogeography” (https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/jbi.15028 ).
Planta aceea, de pe creste, avea 20 000 de ani când specia noastră, Homo Sapiens, a venit în Europa la vânătoare de faună pleistocenă.
Așadar, schimbările se produc mai rapid acum, dar nu într-atât încât să ne trezim cu păduri de eucalipt crescând spontan în România.
Cum sunt studenții dumneavoastră?
De toate felurile. De la puțin interesați până la foarte buni. În mod constant există un grup de studenți motivați, interesați, în fiecare an. Vin cu un bagaj de cunoștințe foarte bun unii dintre ei. Partea de științe naturale are un mic avantaj, poate să creeze pasiuni mari. Ceea ce facem noi poate fi prezentat marelui public într-un mod mai puțin rigid și mai puțin tehnic. Avem o mulțime de canale de televiziune care difuzează documentare pe partea de biologie, de zoologie mai mult. Acele canale au audiență pentru că trăiesc din publicitate. De asemenea, sunt oameni cu diferite meserii care găsesc în natură relaxare, fac excursii, fotografii, cunosc specii de plante și animale aproape la fel de bine ca specialiștii, orhideele, de exemplu, creează mari pasiuni, vin ca voluntari la noi, la Grădina Botanică. Așadar, există un fond și, bazat pe acesta, avem studenți foarte pasionați.
„Studenții mă întreabă „Cum rețin sute de denumiri de plante dacă nu am o memorie bună legată de reținerea mecanică a unor noțiuni?” ”
Fiecare disciplină are un limbaj tehnic propriu, specific. Nu se învață mecanic, există o logică, nu se învață niciodată mecanic. Matematic totul, matematica e cel mai bun antrenament pentru creier, ordonează creierul. În matematică pornești de la câteva axiome și clădești tot Universul. Plus că nu uiți! E totul logic și natura e logică. E păcat că unii profesori dau senzația că biologia este o înșiruire de termeni complicați, un balastru de termeni care le mută mintea tinerilor. Există și aceasta, că trebuie să înveți. Dar totul e superlogic în toate științele: chimie, fizică, biologie…Nu vorbesc despre partea umanistă pentru că nu am training suficient.
„Suntem prima specie care poate schimba totul, în care nu ne adaptăm la mediu, ci adaptăm mediul la noi”
Procesele din natură au o logică. Noi depindem de ceea ce plantele au făcut în urmă cu sute de milioane de ani, au stocat energia soarelui în depozite de cărbuni și ar mai trebui sute de milioane de ani ca să se refacă. Noi gândim pe termen scurt. Toată civilizația noastră, așa cum o înțelegem acum, pornind din Neolitic, câteva mii de ani, este o clipită la scara istoriei: viața are câteva miliarde de ani pe Terra. Una din problemele evoluției și evoluționismului este că noi nu putem percepe timpul pe perioade mari, nu suntem structurați așa. Nu sunt ușor de înțeles procesele, fenomenele evolutive care au avut loc de-a lungul a zeci, sute de milioane de ani, în care s-a schimbat totul pe Terra, cea mai mare parte a biodiversității este acum fosilă, acum suntem doar vârful icebergului.
Suntem prima specie care poate schimba totul, în care nu ne adaptăm la mediu, ci adaptăm mediul la noi. Există o țesătură intimă și putem să o luăm razna ca societate, ca specie, dar viața nu o să dispară de pe pământ odată cu noi decât dacă vine un asteroid și distruge planeta.
„Grădina Botanică are ca misiune principală cercetarea, nu este doar un parc!”
A fost una dintre primele instituții care au fost create în noua Universitate Românească din 1919. Alexandru Borza era foarte tânăr atunci, avea 32 de ani și incredibilă putere și asumare pentru lucruri importante, majore, cum ar fi restructurarea universității, făcută la un nivel extraordinar chiar și pentru zilele noastre. Universitatea era atunci la fel de modernă ca și acum, în sensul în care cele 3 misiuni erau clar statutate și erau aceleași ca și azi: cercetare, educație, servicii. Lucrurile s-au schimbat pe vremea comunismului. După care ne-am întors la ceva ce este normal pentru o universitate europeană, humboltdiană. În ce privește Grădina Botanică, Alexandru Borza spune clar care este misiunea ei: o instituție de cercetare, de educație a studenților și apoi pentru public. Acestea ne definesc și acum. Grădina Botanică nu este un parc!
Tot ceea ce trebuie făcut la o instituție trebuie făcut din perspectiva perenității și nu a unui mic proiect individual. Colecțiile, herbarul nu au legătură cu faptul că eu sunt curator acum. Este o colecție făcută în sute de ani, avem coli de la 1760. Pe Baumgarten, primul care a venit și a văzut ce plante trăiesc aici, în Transilvania, îl parcurgem și îl cităm și după 200 de ani și munca lui va fi relevantă și peste 200 de ani. Dar partea cea mai importantă e ce pun acolo, restul e volatil. Eu fac mereu o comparație, e ca și cum aș pune aur în bancă în loc să investesc în acțiuni. Ca urmare, cea mai importantă și prețioasă muncă pe care eu o fac e în herbar, pentru că este perenă. Evaluările academice sunt metrice, cantitative: în ce reviste ai publicat, cât de mare este impactul, câte citări ai.
Dar această colecție va fi aici și peste 100-200 de ani. Asta fac instituțiile cum e UBB, asigură perenitatea prin știință, cercetare, stocare de date, reviste.
