Delegația UBB în vizită la Fondul Monetar Internațional, în Washington D.C.

18 octombrie 2024

 

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) prof. univ. dr. Daniel David, alături de prorectorul pentru resurse umane, alumni, carieră și consiliere, conf. univ. dr. Alexandra Muțiu, și decanul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) conf. univ. dr. Răzvan Mustață, a avut vineri, 18 octombrie 2024, o vizită și discuții la Fondul Monetar Internațional (FMI) în Washington D.C., SUA.

Gazdă a fost domnul Mihai Copaciu, reprezentantul României la FMI, iar discuțiile purtate de echipa UBB au inclus și o întrevedere cu domnul Luc Dresse, director executiv în cadrul FMI.

Discuțiile s-au focalizat atât pe (1) modul în care Universitatea se poate conecta mai bine cu acțiunile FMI – ex. mai ales angajând componente de educație financiară și experți în domeniu, cît și pe (2) modul în care FMI poate susține activitățile academice – ex. prin internship-uri și conferințe ale experților FMI. De asemenea, s-au abordat diverse tendințe economice și financiare cu potențial impact asupra mediului academic în general și din țară și Republica Moldova în special.