Discursul Rectorului UBB, prof. univ. Dr. Daniel David, cu ocazia dezvelirii statuii profesorului Iuliu Hațieganu, în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu din Campusul Universitar UBB

16 ianuarie 2023

 

Ne aflăm aici pentru a onora memoria unei personalități clujene, transilvane și naționale, și anume savantul Iuliu Hațieganu. Și unde ar fi fost mai potrivit să-l celebrăm decât în parcul sportiv din Campusul Universitar al Universității Babeș-Bolyai, parc universitar care îi poartă numele, și ce moment ar fi fost mai oportun decât Ziua Culturii Naționale?

Dincolo de rolul meu de gazdă a evenimentului, mă aflu aici și în calitate de rector al universității în care Iuliu Hațieganu a fost profesor, decan și rector. Mă bucur să-i avem alături de noi pe colegii de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, universitatea care îi poartă numele și îi continuă performant specializarea, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, instituția care îi reprezintă pe cei care au beneficiat și beneficiază de acțiunile profesorului Hațieganu, și pe reprezentanții altor instituții care, într-o formă sau alta, au relaționat cu personalitatea uriașă a savantului și acțiunile sale (inclusiv școala din Cluj-Napoca care, de asemenea, îi poartă numele).

Ca rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) – succesoarea tradiției universitare clujene de dinainte de 1948 –, pot spune că pentru noi Iuliu Hațieganu este primul decan al unei facultăți românești de medicină din Transilvania și cel care a contribuit decisiv la inițierea mișcării sportive clujene după 1919 care a dus la nașterea Clubului Sportiv „Universitatea Cluj” și la introducerea și obligativitatea cursurilor de educație fizică în curriculumul universitar. În perioada 1930-1931, a devenit rectorul Universității, inițiind proiectul parcului sportiv universitar, despre care domnul decan Ovidiu Ghitta vă va oferi mai multe detalii. Eu mă rezum la a spune că acest parc sportiv universitar a fost gândit de rectorul Iuliu Hațieganu în logica comunității universitare clujene, astfel că UBB onorează acest lucru prin accesul gratuit pe care îl oferă în parc tuturor comunităților academice ale universităților de stat clujene de azi. În perioada 1941-1944, rectorul Iuliu Hațieganu a condus universitatea în refugiu, reușind într-un mod admirabil să păstreze viu spiritul universitar clujean. După 1945, a fost martorul schimbărilor majore aduse de noul regim comunist: redenumirea Universității Regele Ferdinand I în Universitatea Victor Babeș, separarea componentei medicale de universitate în 1948 și reunirea în 1959 a Universității Victor Babeș și a Universității Bolyai în Universitatea Babeș-Bolyai.

Astăzi, Universitatea Babeș-Bolyai îl onorează pe savantul Iuliu Hațieganu în galeria marilor profesori, în galeria rectorilor, iar prin noul program UBBMed își aduce, alături de colegii de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, complementar și cumulativ cu aceștia, o nouă contribuție la întărirea componentei de sănătate a orașului, așa cum gândea în perioada interbelică și savantul Iuliu Hațieganu.

 

Statuia dezvelită cu ocazia acestui eveniment a fost creată de sculptorul Dumitru Cozma, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, cu suportul Primăriei Cluj-Napoca, pe terenul pus la dispoziție de UBB.