
9 octombrie 2025
László Krasznahorkai, Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), a fost distins cu Premiul Nobel pentru literatură, decizia fiind anunțată joi, 9 octombrie 2025, de Academia Regală Suedeză de Științe.
Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat ca recunoaștere a operelor impresionante și vizionare, capabile să reafirme puterea artei chiar și în mijlocul terorii apocaliptice (“for his compelling and visionary oeuvre that, in the midst of apocalyptic terror, reaffirms the power of art”).
Scriitorul deține numeroase distincții, printre care Premiul Kossuth și Premiul József Attila, precum și prestigiosul premiu internațional Man Booker, iar în data de 26 martie 2019 a devenit membru al comunității Universității Babeș–Bolyai, care i-a acordat, la propunerea Facultății de Litere, titlul de Doctor Honoris Causa.
„Îl felicităm, în numele întregii comunități UBB, pe dl. László Krasznahorkai! Distincția reprezintă nu doar o recunoaștere a realizărilor sale de excepție, ci și o onoare pentru comunitatea noastră din care face parte în calitate de Doctor Honoris Causa”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.