
6 martie 2025
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), în colaborare cu Centrul de Studii Transilvane din cadrul Filialei Cluj a Academiei Române, organizează evenimentul „Perspective istoriografice contemporane”.
Acesta va avea loc marți, 11 martie 2025, de la ora 12:00, în Sala Club a Colegiului Academic (spațiul Galeriei Paul Sima – str. Emmanuel de Martonne, nr. 1).
În cadrul evenimentului vor fi lansate următoarele publicații:
- Ioan Bolovan, Remus Câmpeanu, Corneliu Pădurean, Doru Sinaci (coord.), Confruntare, colaborare și conviețuire în Europa Centrală din Evul Mediu până în contemporaneitate– prezintă dr. Daniela Mârza;
- Rudolf Gräf (coord.), Monarhia Habsburgică (1848-1918), vol. VI– prezintă dr. Rudolf Gräf;
- Alex Cistelecan, Andrei State (ed.), Cher maître: Lukács, Tertulian și marxismul occidental în Est– prezintă dr. Alex Goldiș;
- James Fenton, Don Quijote– prezintă acad. Ion Pop;
- Transylvanian Review, vol. XXXIII, nr. 1-4, 2024– prezintă dr. Ana Victoria Sima;
- Transylvanian Review, Supplement, 1-2, 2024– prezintă dr. Ferenc Dániel Páll-Szabó.
Evenimentul este sponsorizat de Cramele Recaș.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.