Evenimentul „The Role of MIKTA în a Challenging World”, găzduit la UBB

5 noiembrie 2024

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) găzduiește joi, 7 noiembrie 2024, evenimentul „The Role of MIKTA în a Challenging World”  organizat de ambasadele Mexicului, Indoneziei, Republicii Coreea și Turciei în România, cu participarea ambasadorilor MIKTA în România.

Conferința organizată în limba engleză va avea loc joi, 7 noiembrie 2024, de la ora 10:00, în Aula Magna a UBB și va fi prezidată și moderată de rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David.

 „În acest moment crucial, când ne confruntăm cu provocări semnificative marcate de conflicte și tensiuni geopolitice care ne împiedică să ne îndreptăm către un viitor durabil, MIKTA poate contribui la un viitor mai bun. Mă bucură propunerea și interesul MIKTA de a organiza această dezbatere la UBB, acest lucru arătând că avem preocupări comune privind viitorul democrației la nivel internațional, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David.

În anul 2013, Mexicul, Indonezia, Republica Coreea, Turcia și Australia au înființat MIKTA (http://mikta.org), un parteneriat transregional al țărilor care împărtășesc aceleași valori – democrația, respectarea dreptului internațional, multilateralismul și cooperarea internațională – și obiectivul comun de a contribui la guvernanța globală, alături de angajamentul ferm de a promova dezvoltarea durabilă și de a asigura un sistem economic global care să fie corect și echitabil pentru toți.

 

Agenda evenimentului

10:00

 

(10’)

Opening remarks

– Prof. Daniel David, Ph.D. Rector of the Babeṣ-Bolyai University (UBB)

10:10

 

 

 

 

 

 

(100’) Panel – The Role of MIKTA in a Challenging World

*Moderator: Prof. Daniel David, Ph.D. Rector of the Babeṣ-Bolyai University

 

*Speakers: (10-12 minutes each)

–  H.E.Ms. Amparo Eréndira ANGUIANO RODRÍGUEZ, Ambassador of Mexico in Bucharest

– H.E. Mr. Meidyatama SURYODININGRAT, Ambassador of the Republic of Indonesia in Bucharest

– H.E. Mr. Kap-soo RIM, Ambassador of the Republic of Korea in Bucharest

– H.E. Mr. Özgür Kivanç ALTAN, Ambassador of the Republic of Türkiye in Bucharest

 

Q&A session at the end of the presentations

11:50 (10’) Closing Remarks
12:00 (5’) Photo op

 

 

 

 

 

 

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.