EMBA University of Hull din Cluj-Napoca dă startul pentru cea de a patra generație de cursanți, formată din aproape 30 de persoane. Dintre cursanți, 1 din 4 este antreprenor şi are propria afacere.
Cei care urmează şcoala de business lucrează în domeniul privat şi public, dar şi în ONG-uri, iar domeniile sunt: IT, financiar-bancar, energie, consultanță, arhitectură, marketing, medicină, inginerie etc. Cursanții sunt din diferite oraşe din România şi Republica Moldova: Cluj-Napoca, Bucureşti, Arad, Brașov, Bacău, Deva şi Chişinău, iar media de vârstă a acestora este de 36 de ani. Patru dintre ei au fost fost admişi cu bursă în urma unei selecții aparte, fiecare a câte 15.000 euro, sumă care acoperă întreaga şcolarizare.
Cursurile EMBA University of Hull sunt susținute de profesori internaționali de la University of Hull şi sunt organizate în 12 module, pe parcursul a doi ani. Acestea au loc la Universitatea Babeş-Bolyai, unul dintre partenerii acestei inițiative, iar unul dintre ele, în Marea Britanie. Stilul de predare şi de examinare este similar şcolilor de business pe care University of Hull le are şi în alte țări, deschise pe parcursul a peste 20 de ani. Diploma de absolvire este internațională, acordată de universitatea britanică. EMBA University of Hull din Cluj-Napoca este un program cu dublă acreditare internațională, AACSB și AMBA.
EMBA University of Hull este o inițiativă dedicată educației antreprenoriale, lansată în 2015 prin colaborarea mediului de business cu cel universitar de către Banca Transilvania, Electrogrup, University of Hull şi Universitatea Babeş-Bolyai. Prima generație EMBA University of Hull a absolvit în anul 2017 şi a obținut cele mai bune rezultate dintre cursanții care au finalizat studiile la acest EMBA în Marea Britanie, Hong Kong, Singapore și Bahrain. În prezent peste 50 de persoane studiază la această şcoală de business. Directorul programului este Dr. Andrew Taylor.
University of Hull are 90 de ani de tradiție în Marea Britanie. Anual, aproximativ 20.000 de studenți – dintre care 20% sunt din țări diferite – urmează cursurile celor peste 50 de specializări ale universității. În plus, University of Hull este în topul celor mai importante universități din lume, conform Times Higher Education 2017.