Încarc Evenimente

Campania de strângere de fonduri cu premii „Vocea necuvântătoarelor”

11 martie, 8:00 am - 24 aprilie, 5:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează campania de strângere de fonduri cu premii „Vocea necuvântătoarelor”, care se va desfășura în perioada 15 februarie 2026 – 31 martie 2026, în cadrul demersurilor sale de implicare comunitară și responsabilitate socială.

Fondurile colectate vor fi redirecționate către asociația Andreea and Benji’s Happy Dogs, pentru achiziționarea de hrană, obiecte și medicamente necesare, precum și pentru acoperirea unor servicii esențiale din adăposturi (construcție țarcuri, refacere garduri etc.).

Participarea la campanie se realizează prin donații, fiecare contribuție de 30 de lei reprezentând o înscriere la tombola organizată în data de 7 aprilie 2026. Donatorii au posibilitatea de a câștiga premii oferite de partenerii campaniei.

Campania continuă seria inițiativelor caritabile desfășurate anterior de UBB, între care se numără două târguri caritabile, un spectacol caritabil și patru colecte de fonduri organizate în beneficiul cățeilor din Adăpostul Arca lui Noe și al asociațiilor de protecție a animalelor Nuca, Ray Animal Rescue și Pawsitive din Cluj-Napoca.

Inițiativa se înscrie în misiunea Fundației Universității Babeș-Bolyai, Alma Mater Napocensis, de a implementa acțiuni de activism social de interes public. Situația animalelor fără stăpân din adăposturile din România rămâne, în numeroase cazuri, una dificilă, marcată de lipsa resurselor, a serviciilor veterinare adecvate și a condițiilor corespunzătoare de îngrijire.

Premiile acordate în cadrul tombolei pot fi vizualizate aici.

Înscrierea la tombolă este condiționată de transmiterea dovezii donației la adresa de e-mail anamaria.lupan@ubbcluj.ro, cu menționarea numelui și a unui număr de telefon de contact.

Donațiile pot fi efectuate în lei, euro sau dolari, cu mențiunea „Vocea necuvântătoarelor” sau „VN”, în conturile Fundației Alma Mater Napocensis:

IBAN: RO57BTRLRONCRT0PB6492401 (RON)

IBAN: RO74BTRLEURCRT0PB6492402 (EUR)

IBAN: RO16BTRLUSDCRT0PB6492401 (USD)

Informații suplimentare privind campania pot fi obținute de la coordonatoarea proiectului, Anamaria Lupan, la adresa de e-mail anamaria.lupan@ubbcluj.ro.

 

 

Detalii

Începe:
11 martie, 8:00 am
Se termină:
24 aprilie, 5:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Fundația UBB