Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Campanie de strângere de fonduri pentru Serviciul de Ambulanță Cluj, organizată la UBB

08-04-2020 - 18-04-2020

campania UBB 10 lei in 10 zile

Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a lansat, în parteneriat cu Fundația Alma Mater Napocensis, campania umanitară „10 lei în 10 zile pentru cei din linia întâi”, menită să contribuie la strângerea de fonduri destinate sprijinirii Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.

Inițiatorii campaniei invită membrii comunității UBB (studenți, alumni, cadre didactice și alte categorii de personal) să doneze, până în data de 18 aprilie 2020, minimum 10 lei.

„Cu toţii resimţim tot mai puternic presiunea pusă de măsura distanţării sociale, precum și de celelalte măsuri absolut necesare pentru prevenirea extinderii COVID-19. Încep să ne lipsească lucrurile pe care adesea le consideram banale… să ne întâlnim unii cu alţii, să ne bem cafeaua împreună, să mergem la un film, la un concert sau la un restaurant, să ne zâmbim direct şi nu intermediaţi de ecranul unui telefon sau laptop, să ne bucurăm de zgomotul și energia studenților aflați în pauză ori la curs sau seminar. Deoarece nicio ţară din lume nu a fost pregătită pentru presiunea exercitată de pandemia COVID-19 asupra sistemului medical, am inițiat campania 10 lei în 10 zile pentru cei din linia întâi, încercând să ajutăm fără a pune o presiune extrem de mare asupra celor care doresc să se implice prin donații. Donațiile individuale mai consistente sunt însă mai mult decât binevenite. În acest moment nicio donație nu este prea mică sau prea mare”, afirmă decanul FSEGA, conf. univ. dr. Răzvan V. Mustață, precizând că, în condițiile în care doar comunitatea FSEGA cuprinde peste 9.000 de persoane, împreună, această comunitate ar putea transforma generozitatea fiecărui membru într-o contribuție finală substanțială.

Fondurile strânse în urma campaniei vor fi direcţionate Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj, instituție aflată în prima linie în ceea ce privește intervențiile medicale.

Donaţiile se pot realiza prin plăți directe cu cardul, în perioada 8 – 18 Aprilie 2020, în contul Fundaţiei Alma Mater Napocensis a Universității Babeș-Bolyai, accesând link-ul https://fundatia.ubbcluj.ro/doneaza/.

Pentru detalii complete și informații suplimentare vă invităm să accesați link-urile www.econ.ubbcluj.ro/preventie și https://fundatia.ubbcluj.ro/event/10-lei-in-10-zile-pentru-cei-din-linia-intai/.

campania 10 lei in 10 zile

Detalii

Începe:
08-04-2020
Se termină:
18-04-2020
Categorii Eveniment:
,

Loc de desfășurare

https://fundatia.ubbcluj.ro/doneaza/
Romania + Hartă Google