Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Cea de-a II-a ediție a conferinței Tehnologie și Inovare în Guvernare, desfășurată la UBB

31-03-2018, 12:00 pm - 2:00 pm

Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, prin Programul Internaţional de Master „Science, Technology and Innovation in Public Governance”,  organizează sâmbătă, 31 martie 2018, de la ora 12.00, la Colegiul Academic (str. Emmanuel de Martonne nr.1), cea de-a doua ediție a conferinței „Tehnologie și Inovare în Guvernare”.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai Guvernului României și ai industriei ITC, investitori, cercetători, cadre didactice şi studenţi.

Tema conferinţei indică o direcţie nouă pentru sistemele de guvernare: instituţiile trebuie să ţină pasul cu tehnologia, unul dintre subiectele principale care vor fi abordate fiind siguranţa în mediul on-line. În cadrul evenimentului va avea loc un  exerciţiu de Apărare Cibernetică în Administraţia Publică, realizat de către reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne.

În dezbatere sunt implicaţi practicieni în construcţia şi dezvoltarea sistemelor de guvernare din sfera publică şi privată, printre care dr. Raed Arafat, secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (MAI), Daniel Metz, CEO NTT Data, respectiv Andrei Nagy, CEO Alphablock, care sunt şi profesori în cadrul programului de master.

Cu ocazia conferinţei vor fi desemnaţi şi câştigătorii concursului Transylvania Tech Talent, în cadrul căruia concurenţii au identificat probleme reale cu care se confruntă societatea şi au propus soluţii practice, bazate pe tehnologie.

Conferința va avea și o secțiune dedicată promovării industriei locale de IT, în cadrul căreia firmele își vor prezenta activitatea, produsele, precum şi locurile de muncă pe care le oferă.

Persoanele care doresc să participe la conferință își pot rezerva locurile completând formularul existent aici .

Programul Internaţional de Master Science, Technology and Innovation in Public Governance a fost demarat în 2016 şi atrage studenți hotărâţi să producă schimbări pozitive de sistem. Programul se distinge prin tematica aplicată și interactivă care pregăteşte sistemele de guvernare pentru viitor, cum ar fi: inovare în guvernare, creşterea performanţei serviciilor publice, metode de cercetare pentru analiza proceselor, GIS, sisteme de măsurare a performanţelor.

 

Detalii

Dată:
31-03-2018
Oră:
12:00 pm - 2:00 pm
Categorii Eveniment:
,