Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Concert de Gală organizat la UBB

03-11-2019, 6:00 pm - 7:30 pm

Universitatea noastră împlinește 100 de ani de la constituirea ei ca universitate românească, după o tradiție multiseculară. Prin Decretul Regal nr. 4090 semnat la 12 septembrie 1919, majestatea Sa Regele Ferdinand I a consfințit transformarea Universității Regale Maghiare Francz Joseph în universitate românească.

La ceas aniversar, conducerea Universității Babeș-Bolyai organizează, în perioada 3-5 noiembrie 2019, o serie de manifestări menite să marcheze un secol de învățământ universitar românesc la Cluj. Astfel, duminică, 3 noiembrie, de la ora 18.00, în sala Auditorium Maximum, va avea loc un concert aniversar de gală, susținut de Young Famous Orchestra, condusă de dirijorul Vlad Agachi, care va interpreta Beethoven, Concertul pentru pian și orchestră, op.37, solist, Paul-Andre Bempechat (Harvard University) și Beethoven – Simfonia a V-a, op.67.

Partenerii și sposorii acestui eveniment sunt: Banca Comercială Română, Banca Transilvania, BRD, Casa cu Flori, Cluj IT, Consiliul Județean Cluj-Napoca, Electrogrup, Endava, Florăria Magnolia, Fundația Lapedatu, Hotel Meridian, Opera Plaza, Primăria Cluj‑Napoca, Primăria Turda , Raiffeisen Bank , Restaurant Sarea-n Bucate, Crama La Salina, Rotary Club Cluj Park, S.C. Jidvei SRL, Transavia și Transilvania Leaders.

Detalii

Dată:
03-11-2019
Oră:
6:00 pm - 7:30 pm
Categorii Eveniment:
,
Etichete Eveniment:
, , ,

Loc de desfășurare

Auditorium Maximum
str. Mihail Kogălniceanu nr. 5
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google