Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Concertul festiv al şcolii de vară de educaţie muzicală integrativă din Cluj-Napoca, organizat la UBB

08-09-2018, 5:00 pm - 7:00 pm

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Asociația Music Camp International, organizează concertul copiilor participanţi la şcoala de vară de educaţie muzicală integrativă ce s-a desfăşurat în perioada 3-8 septembrie 2018 la Cluj-Napoca.

Concertul festiv va avea loc sâmbătă, 8 septembrie 2018, cu începere de la ora 17.00, în sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai. Interpretarea copiilor va fi acompaniată de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania. Intrarea este liberă şi deschisă publicului larg.

Cei 65 de elevi din ciclul gimnazial participanţi la şcoala de vară au învăţat timp de o săptămână să interpreteze la instrumente muzicale consacrate (vioară, violoncel, orf, clopoţei clasici de rezonanţă) şi să cânte piese corale clasice.

Alături de copii clujeni din familii obişnuite au frecventat programul şi copii din familii cu o situaţia socială şi economică vulnerabilă, a căror prezenţă a fost facilitată de organizaţiile Asociaţia Căsuţa Bucuriei, Asociaţia Ecce Homo, Asociaţia Emanuel Dej, Centrul Every Child al Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF), Complexul de Servicii pentru Recuperarea Copiilor cu Tulburări de Comportament Nr. 2 „Oblio” din Cluj-Napoca şi Fundaţia Pro Roma.

Programul a fost susţinut din donaţii şi munca voluntară a celor implicaţi.

 

Detalii

Dată:
08-09-2018
Oră:
5:00 pm - 7:00 pm
Categorii Eveniment:
,
Etichete Eveniment:
, ,

Loc de desfășurare

Auditorium Maximum
str. Mihail Kogălniceanu nr. 5
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google