Primul program de master din România care aduce împreună inovarea, tehnologia şi administraţia publică organizează, în perioada 15-31 martie 2018, Transylvania Tech Talent, un concurs inedit dedicat oricărei persoane care îşi doreşte să schimbe ceva în societate.
Competiţia este organizată de reprezentanţii programului Internaţional de Masterat Science, Technology and Innovation in Public Governance din cadrul Facultăţii de Științe Politice Administrative și ale Comunicării a Universităţii Babeș-Bolyai şi are ca temă principală identificarea unor probleme ale societăţii din România, dar şi propunerea unor idei de soluţionare a acestora cu ajutorul tehnologiei.
În cadrul competiţiei, aplicanţii trebuie să identifice o problemă reală şi să propună o soluţie practică, iar câştigătorii pot primi până la 5.000 de lei pentru proiectele care vor fi selectate și premiate în data de 31 martie 2018, în cadrul Conferinţei „Tehnologie şi Inovare în Guvernare”.
Pe lângă recompensa financiară, proiectele câștigătoare vor beneficia de sprijin în implementare din partea Programului de masterat Science, Technology and Innovation in Public Governance, prin realizarea unor studii de fundamentare și studii de piață pentru soluțiile propuse, precum și prin activități de lobby și popularizare a lor.
De asemenea, pe baza proiectelor trimise, participanții la concurs vor putea fi admiși în Programul de masterat Science, Technology and Innovation in Public Governance, având posibilitatea de a selecta această opţiune în formularul de înscriere al competiţiei.
Participanţii trebuie să completeze şi să trimită, în perioada 5- 25 martie 2018, la adresa de e-mail transylvaniatechtalent@gmail.com , formularul de înscriere existent la secțiunea Concurs a site-ului http://www.scitechgov.com/, însoțit de o prezentare de maximum 5 pagini a problemei și a metodei de rezolvare, care implică utilizarea tehnologiei, un CV şi o fotografie.
Juriul, format din cadre didactice ale programului de masterat Science, Technology and Innovation in Public Governance, va alege, în etapa de preselecție (26 martie 2018), un număr de 10 proiecte dintre care, în cadrul etapei finale de selecție, vor fi desemnate proiectele câștigatoare, avcestea urmând să primească premii în valoare de 5.000 lei – premiul I, 3.000 lei – premiul II, respectiv 2.000 lei – premiul III.
Vor fi acordate și un premiu de popularitate al publicului participant la conferința „Tehnologie și Inovare în Guvernare”, în valoare de 2.000 lei, precum și premiul de popularitate Facebook (cele mai multe like-uri primite pentru proiect pe pagina de Facebook a programului de masterat), în valoare de 2.000 lei.
Pentru detalii și informații suplimentare vă invităm să urmăriți pagina de Facebook a programului de master Science, Technology and Innovation in Public Governance https://www.facebook.com/SciTechGov/posts/1591291727623574, precum şi site-ul programului: http://www.scitechgov.com/.