Conferința Consiliului Național al Rectorilor la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB)  va găzdui, în perioada 25-27 iunie 2021, conferința Consiliului Național al Rectorilor (CNR).

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 25 iunie 2021, de la ora 18.00, în Aula Magna a UBB, ceremonia de deschidere și mesajele Administrației Prezidențiale, ministrului Educației și ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, urmând să fie transmise public pe conturile de Facebook și Youtube ale UBB. Ceremonia de deschidere va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri asociate mesajelor transmise.

Lucrările vor continua sâmbătă, 26 iunie 2021, în Aula Magna a UBB, cu sesiuni de lucru pe teme specifice și relații instituționale.

În ceea ce privește teme specifice, acestea vor fi:

(1) Începerea anului universitar 2021-2022;

(2) Bunele practici privind admiterea și susținerea lucrărilor de licență/master/doctorat în anul universitar 2020-2021, cu implicații pentru anul universitar 2021-2022;

(3) Misiunile universității/rankinguri academice/sisteme de evaluare-acreditare academică;

(4) Diverse.

În ceea ce privește relațiile instituționale, vor fi organizate următoarele sesiuni de discuții/analiză:

(1) CNR-Ministerul Educației (și consiliile asociate: CEMU/CNATDCU/CNFIS/CNSPIS etc.) – Adaptarea legislației/PNRR/Analiza criteriilor CNATDCU/Finanțare/Masteratul didactic/Diverse;

(2) CNR-Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (și consiliile asociate) – Universitățile în sistemul național de CDI/PNRR/Programele și strategia națională de CDI/Open science/Diverse;

(3) CNR-ARACIS-ANC – Evaluare/Acreditare/Diverse;

(4) CNR-Curtea de Conturi a României – Analiza misiunii universității moderne/Diverse;

(5) Diverse.

Ultima zi a conferinței Consiliului Național al Rectorilor va fi dedicată întâlnirilor consorțiilor universitare și vizitării unor unități academice ale UBB.

„Eu văd această conferință CNR sub tema „Mediul academic după pandemie – Rolul autonomiei universitare/libertării academice în noua etapă!”. Este un eveniment important în care rectorii universităților din țară și reprezentanții organizațiilor studențești se întâlnesc cu autoritățile ministeriale și cu instituții importante pentru mediul academic pentru a analiza și stabili modul în care va începe și se va derula anul universitar 2021-2022, cum am trecut și ce am învățat din pandemie și cum putem stimula și proteja mediul academic din România pentru a fi performant, asigurând astfel competitivitate țării și bunăstare oamenilor. Nu în ultimul rând, în consonanță cu alte acțiuni europene și internaționale – Magna Carta Universitatum (http://www.magna-charta.org/magna-charta-universitatum) și Declarația GUILD asupra libertării academice (https://www.the-guild.eu/news/2021/the-guild-calls-for-strengthening-academic-freedom) -, voi propune colegilor o discuție (pe liniile textului de mai jos) pentru reafirmarea publică a nevoii de a proteja autonomia universitară/libertatea academică, acum când unii nu o înțeleg adecvat, iar în multe societății mai puțin democratice mulți îi forțează limitele”, afirmă rectorul UBB și președintele CNR, prof. univ. dr. Daniel David.

Daniel David – Despre autonomia universitară/libertatea academică: „Într-o definiție de lucru, autonomia universitară se referă la libertatea instituțională a universităților de a propune și implementa viziuni, strategii și tactici (politici/regulamente/metodologii/proceduri/decizii/conținuturi etc.) proprii în componentele academice și administrative. Evident, această libertate instituțională este constrânsă de legile existente și trebuie dublată de responsabilitate socială. Dar legile existente trebuie să fie suficient de generale pentru a lăsa libertate universităților să se diferențieze competitiv prin alegerile făcute; altfel, toate devin campusuri ale autorității centrale (ministerului)! Responsabilitatea socială trebuie înțeleasă adecvat, pe intervale diferite de timp (termen scurt-mediu-lung) și pe componente diferite (ex. socio-economice vs. culturale); altfel, dacă aceasta se reduce la eficiență economică imediată, atunci rolul universităților de stimulator al dezvoltării civilizației umane se reduce drastic, în condițiile în care unele contribuții universitare nu au imediat sau nu au deloc consecințe economice, dar pot avea astfel de consecințe pe termen lung sau se pot exprima doar în schimbarea unor paradigme culturale (ex. dezvoltare durabilă/economie circulară etc.). În plus, a condiționa activitățile universității doar de nevoile existente în prezent este o „crimă intelectuală”, universitățile având rolul nu doar de a satisface nevoile existente, dar și de a crea nevoi și interese noi, la care societatea nici nu se gândește acum. Reformulând o butadă a unui premiant Nobel, fără educație și cercetare de tip „discovery” (făcute pur și simplu din curiozitate) și cu focalizare doar pe educație și cercetare de tip „applied” (făcute din nevoi), încă perfecționam deplasarea cu calul și aruncatul suliței și aveam o durată medie de viață de aproximativ 35 de ani, nu aveam tehnologia actuală și speranța de viață de aproximativ 70 de ani. Autonomia universitară este condiția obligatorie prin care se poate obține acest echilibru necesar. În acest context, prin analogie cu autonomia universitară, trebuie spus și că libertatea academică se referă la acțiuni similare la nivel individual în cadrul unor instituții academice. De obicei, autonomia universitară și libertatea academică sunt simultane în societățile democratice, dar acestea pot fi și divergente (spre exemplu, unele universități se pot bucura instituțional de autonomie, dar nu acordă o mare libertate academică în interior). Numai prin aceste mecanisme – autonomia universitară/libertatea academică – universitățile pot rămâne instituții care se ocupă obiectiv, creativ și competitiv de cunoaștere, fără alte intruziuni. În acest fel societatea se protejează pe ea însăși pentru a nu aluneca în obscurantism sau în cunoașterea „adevărului” prin vocea celui care strigă sau care este cel mai tare! Cum ar fi ca din 4 în 4 ani, odată cu schimbarea puterii politice, să ne schimbăm prin decizii politice conținuturile/programele academice, cultura organizațională și leadershipul, nu mai vorbesc de numiri politice pe posturi, așa cum se întâmplă în multe instituții publice? Cum ar fi să închidem programele care sunt deficitare economic și/sau nu au consecințe economice directe sau relație imediată cu piața muncii (ex. științe precum fizică, chimie, biologie, studiul limbilor clasice, precum greaca, latina, zona de artă-cultură etc.)? Cum va arăta în 20 de ani lumea fără acestea? Vom avea iarăși vrăjitori și astrologi de stat la „curtea” puterii? Societățile totalitare și/sau politicienii ignoranți percep autonomia universitară/libertatea academică drept un potențial pericol, deoarece scapă controlului lor, și în consecință încearcă să o atace prin defăimare (ex. vorbind de „feude universitare”), legi inflexibile și detaliate, prin modul de condiționare a resurselor (ex. ce să studiem) și/sau prin denaturări ale mecanismelor (ex. responsabilitatea socială este redusă la eficiență economică). Evident că sub cupola autonomiei universitare/libertății academice se întâmplă și aici unele abuzuri (mai mari sau mai mici, în funcție de instituție/țară). Dar aici este ca în democrație: este un sistem bun, în care se întâmplă și lucruri rele, iar rolul nostru este să protejăm sistemul (democrația sau autonomia/libertatea academică) reducând posibilitatea lucrurilor rele/apariției derapajelor, nu să renunțăm sau să atacăm democrația sau autonomia/libertatea academică. În final, autonomia/libertatea academică înseamnă propria libertate și bunăstare și competitivitatea țării!”