
Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu UEFISCDI, în parteneriat cu Uniunea Universităților Clujene (UUC) – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Universitatea de Arte și Design și Academia Română, vor fi gazda celei de-a VI-a ediții a Conferinței „Diaspora Științifică Românească- Smart Diapora 2025” care se va desfășura, în perioada 4-7 noiembrie 2025, la Cluj-Napoca.
Fiecare dintre cele cinci ediţii organizate până în prezent, reunind în total un număr de peste 4.000 participanți, a punctat importanţa deosebită pe care România o acordă ştiinţei, tehnologiei şi inovării pentru dezvoltarea societăţii cunoaşterii, pentru progresul economic şi social și rolul diasporei.
Participanții edițiilor de până acum și-au împărtășit expertiza și rezultatele din domenii variate, de la nanotehnologie și biochimie, până la științele economice și inginerie aerospațială, în cadrul workshop-urilor exploratorii organizate, transformând astfel evenimentul într-o veritabilă platformă de colaborare internațională.
