Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Consorțiul Universitaria și BCR au creat primul think tank universitar pentru leadership și politici publice  

22-06-2018, 4:00 am - 5:00 pm

Rectorii celor cinci universități membre ale Consorțiului Universitaria au decis crearea, în parteneriat cu Banca Comercială Română, primului think tank universitar pentru leadership și politici publice.

Parteneriatul încheiat vineri, 22 iunie 2018, de reprezentanții Consorțiului Universitaria și cei ai BCR vizează consolidarea leadership-ului social al instituțiilor academice, coerența politicilor de dezvoltare, guvernanță publică și dezvoltare instituțională, conectarea mediului de afaceri cu dezvoltarea capitalului social și de încredere la nivelul întregii societăți românești, mobilizarea societății civile în dezbaterea, elaborarea și implementarea politicilor publice, mobilizarea capitalului intelectual și relațional al diasporei românești, promovarea cooperării internaționale și a schimburilor de experiență în elaborarea de politici publice.

Materializarea parteneriatului va avea loc prin dezvoltarea unor programe de cercetare social-economică, de elaborare a politicilor publice și comunicare publică privind prioritățile strategice de dezvoltare economică și socială.

Prin parteneriatul încheiat pe o parioadă de 2 ani vor fi dezvoltate programe de formare și consiliere a decidenților administrativi, politici, economici și sociali în ceea ce privește elaborarea și implementarea de politici publice, precum și dezvoltarea unor programe de orientare în carieră și dezvoltarea abilităților practice pentru creșterea șanselor de angajare a absolvenților programelor universitare și post-universitare.

Consiliul pentru leadership și politici publice va fi format din reprezentanți desemnați de fiecare universitate din cadrul Consorțiului Universitaria, ai BCR, dar și ai unor parteneri atrași în cadrul activităților.

Conducerile și reprezentanții studenților din cele cinci universităţi tradiționale din cadrul Consorţiului Universitaria dezbat, în perioada 22-24 iunie 2018, la Cluj-Napoca, problemele de actualitate cu care se confruntă mediul universitar românesc.

În cadrul reuniunii găzduite de Universitatea Babeș-Bolyai, rectorii, preşedinţii senatelor, prorectorii, precum şi reprezentanţii direcţiilor de specialitate şi ai studenţilor celor cinci universităţi ale Consorțiului vor încerca să propună soluţii comune în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului superior şi a activităţii de cercetare, dezvoltarea infrastructurii de învățământ, relaţia universităţilor de stat cu mediul de afaceri, practica studenţească, internaţionalizarea universităţilor.

Din Consorţiul Universitaria fac parte Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, ale căror conduceri se reunesc periodic pentru a dezbate problemele punctuale ale sistemului universitar românesc, dar şi strategii de dezvoltare. Rezoluţiile şi propunerile concrete rezultate în urma discuţiilor specialiştilor din universităţi sunt transmise Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru a putea constitui un punct de pornire pentru dezbatere şi analiză.

Detalii

Dată:
22-06-2018
Oră:
4:00 am - 5:00 pm
Categorii Eveniment:
,